Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2017 >
October
  • No Events
Prin lumea vinurilor

Vinurile georgiene – cronica unor exporturi de succes

By on October 10, 2012

 

Ți-e mai mare dragul, bucuria și stima când vezi că unii, considerați mai proști decât tine, mai săraci și mai necivilizați, iți fac semne gingașe cu batista  din vagonul de clasa I al trenului numit “Succes”, în timp ce tu stai ca prostul pe peronul gării  din Caracal și te întrebi de ce nu oprește trenul ăsta și pentru tine.

Sunt trei explicații posibile:

– ori nu ești în gara potrivită;

– ori, ca de obicei, nu ți-ai luat bilet și vrei să mergi cu nașul;

– ori  nu te ține curajul să faci ceva civilizat ca să oprești și tu trenul ăsta să te urci in el.

Georgia e în tren, Românica suspină ca proasta șezând pe geamantan pe peronul gării cu ale ei vinuri cu tot.

 

Din negura timpului și  din ruinele imperiului (sovietic).

Acum 5-6 ani, prin 2005-2006, doar câtiva dintre noi știau că există vinuri georgiene. Își aduceau aminte mai ales ăia ai căror părinți erau ștabi pe la Partid ori ceva topoare de oase pe la Securitate…că mai apăreau pe acasă cu câte un Alaverdi sau Saperavi. Vinuri bune don’le, ce mai.

 

Harta vinuri Gerogia

Tot prin aceeași perioadă, 2005-2006, vinurile georgiene nu aveau nici o pretenție de medalii, se medaliau acolo la ei în țară  în neștire și din când în când mai câștigau vreun argint pe la te miri ce concurs prin Zambia ori Taiwan. Deci, nimic spectaculos. Gerogienii își vedeau în sărăcia lor de producția de vinuri în acel minunat și barbar stil de vinificare sovietic. Aveau și motive. Rusia înghițea 80% din producția de vin georgian. Dacă nu chițăiau de sete și balticii și cazacii, rușii ar fi băut tot. Deci, cu piața asigurată, georgienii nu făceau decât să planteze, să vinifice și să vândă – mult și destul de subțire calitativ.

Șocul a venit brusc, pe nepuse masă și într-o zi de luni. În urma unor tensiuni destul de grave, Rusia a interzis importurile de vin gerogian în Martie  2006. La fel a pățit și Republica Moldova un pic mai târziu. În 2006 ,167 de producători exportau vin cu succes.  În 2008 mai erau doar 40.

După ce rușii le-a băgat mortu’n casă cu războiul din 2008, ocazie cu care le-a ars georgienilor și câteva șuturi în ficatul economiei, numărul exportatorilor se reducea la 23.  Adică aproape 10% din ce era cu 3-4 ani înainte.

Ăștia 23 erau cei care aveau ceva știință de carte și care reușiseră să penetreze piața americană și est-europeană. În 2010, piața exporturilor era controlată în proporție de 60% de 7 mari producători: Tbilvino, Telavi Wine cellar, Tifliski Vini Pogreb, Teliani Valley, GWS, Wine man și Badagoni.

 

 

Una peste alta,  în anul de grație 2009, situația în Georgia era destul de gravă. Zeci și zeci de producători cu stocuri gigant și fără piață de desfacere, însă lucrurile au început să se urnească foarte repede și cu mare grabă.

Guvernul a început să acorde subvenții micilor producători, a subvenționat organizarea de târguri și participarea la târguri, a luat o sumă măsuri de promovare, a trimis reprezentanți guvernamentali și privați către potențialele piețe, a scos fabuloasa istorie viticolă a Gerogiei de la naftalină și a îmbrăcat-o în haine noi etc.

Pe de altă parte, producătorii au început să strângă rândurile. Ăia mari au început să îi ia pe cei mici sub umbrela lor, in sensul că le cumpăra producția, că puneau împreună pe hârtie și în practică  niste planuri de revitalizare coerente; din puținii lor bani au început să angajeze oenologi străini, au creat și promovat câteva vinuri locomotivă (Saperavi, Mukuzani, Khvanchkara) și astea au început să tragă toată gama dupe ele și așa mai departe.

Strategiile de marketing au deventit foarte bine articulate si foarte contemporane, au avut grijă să își păstreze aerul exotic și să promoveze cu mult spor soiurile locale și poveștile din spatele lor.  Da, Jidvei, Murfatlar, Cotnari, Recaș și restul găștii, poveștile au fost unele dintre cheile succesului.

 

Producătorii de vin s-au reunit într-o asociație – Asociația Vinului Georgian și au început să promoveze vinurile într-un mod organizat. În Marea Britanie, Statele Unite sau Polonia au apărut Societăți ale vinului Georgian – cluburi care promovează local sau regional vinul georgian. Acestea sunt sprijinite de către producătorii de vin gerogieni, prin asociația mai sus amintiă.

 

Khvanchkara – un scandal cu motoare de rachetă.

Știm foarte bine că scandalul are mari șanse de a vinde produsul. Așa s-a întâmplat și cu vinurile georgiene. Unul dintre vinurile emblematice ale Georgiei este Khvanchkara – un vin roșu demidulce, care, printre altele, era vinul favorit al lui Stalin, a fost protagonistul unui scandal fără precedent.

Detalii despre Khvanchkara găsiți aici: http://www.vinland.ro/cronicutele-vinului/cronicutele-vinului-5-khvanchkara-tiflisi-marani-georgia/

La sfârșitul anului 2010, când georgienii se străduiau să își revină, niște băieți deștepti (Dozortsev and Sons), din America evident, s-au gândit să înregistreze marca Khvanchkara.  Brusc, Gerogia nu mai putea exporta acest vin în Statele Unite sub denumirea de Khvanchkara. Scandalul a ajuns în presa georgiană și apoi în ziarele din America. Deja americanii se întrebau și mureau de curiozitate care-i treaba cu vinul ăsta și cu vinurile georgiene în general. Uite așa au apărut imediat importatori care să adape poporul cu vin din bătrâna Gerorgie și uite așa vinurile georgiene au primit un impuls de zile mari.

Scandalul a ajuns la tribunal, lucrurile s-au calmat,  pentru ca în 2011 un alt băiat deștept,  Mark Shteynshlyuger, din județul New Jersey să provoace un alt scandal. Pe piață au apărut plângeri că vinul pe care îl vindea el, Khvanchkara evident, era stricat. Avea un miros de oțet și un gust respingător. Evident, social media și-a făcut datoria. Scandalaul a reizbucnit și cu ocazia asta și importurile de vin. De data asta, lucrurile au stat mai urât totuși pentru că de exemplu, cei de la Telvi, unul din cei mai mari producători și exportatori, au trebuit să depună o serioasă muncă de convingere cum că nea Mark ala a făcut manevra din răutate.

 

Vorbe pe cifre

În 2011,  exportul de vinuri gerogiene a însumat 54.1 milioane de dolari ( o creștere cu 37 % față de 2010) . În 2011, România  a exportat vinuri de 14.4 milioane de euro, adică vreo 18,5 mil. USD ( o creștere de 12% față de 2010).

Un aspect și mai important: dacă până în 2006 paritatea între cantitatea vândută și veniturile obținute era în medie de 1:2, în 2012 paritatea a crescut aproape până la 1:4. Ce înseamnă asta? Că georgienii au câștigat de două ori mai mulți bani pe vinul vândut decât înainte. Adică au dublat prețurile…Da, vinurile românești sunt scumpe….

În numai 5 ani Georgia a reușit performanța să se reorienteze pe piață la 180 de grade.  Deși statele ex-sovietice reprezintă în continuare principala piață ( Ucraina – 52%, Kazakhtan 13% și Belarus 9%) Polonia a reușit să contabilizeze 3.3% iar  exporturile către Statele Unite cresc anual cu procente cu 3 cifre.

Vinurile georgiene au începur să fie importante în România prin 2010 de firma Edelweiss. Distribuția acestora se face prin intermediul brandului IMEX Wines ( www.imexwines.ro) – aici găsiti și o selecție de vinuri georgiene.

Tot printre cifre:

În 2010 prețul mediu EXW (la poarta fabricii) al unei sticle de Khvanchkara era 4,00 USD, în 2012, pretul aceleiași sticle este de 6,7 USD – vânzările sunt în creștere.

Mukuzani în 2010 EXW  – 3.7 USD, în 2012  a ajuns la același producător la 4.9 USD

Tsinandali în 2010 EXW – 2.9 USD, în 2012 4.1 USD

Aici am făcut media pe gama de mijloc a trei producători

În 2011, exporturile de vin ale Georgiei însumau 2.5% din P.I.B.-ul țării. Dar hai să vedem care a fost strategia statului gerogian pentru a ajunge la această cifră.

Iată împărțirea cheltuielilor Ministerului Agriculturii din Georgia în 2009:

Nu are rost să comentez diagrama de mai sus și, evident, orice comparație cu România este neavenită.

Între noi fie vorba, gerogienii nu au acel mare handicap numit restricții și reglementări europene.

 

Încheiere

Nu am intenția să compar în amănunt cifrele georgienilor cu ale noastre. Nici măcar la nivel de variații procentuale. Cert este că ei nu au avut încotro și au trebuit să iasă în lume. Foarte important a fost faptul că motorul principal al acestei ieșiri a fost statul, guvernul georogian. Totodată producătorii de vin, așa cum am scris, de nevoie, s-au organizat și mobilizat exemplar.

Vinurile georgiene nu sunt grozave, ei nu au obsesia punctelor Parker și nici nu aleargă bezmetici după medalii. Ei au încredere în vinurile lor, ei au nevoie de banii aduși de aceste vinuri, altceva nu prea mai au de vânzare, poate niște nuci și ceva citrice…de aia georgienii au dat înainte iar noi stăm pe loc…

Se duc la Dussleldorf, se asează frumos într-un stand de bun simț și cu zâmbetul pe buze îți explică ce interesant este un Saperavi, de ce merită să guști un Napareuli și cum că Mukuzani și Kinsdzamarauli sunt de fapt tot Saperavi, te vrăjesc cu povestea Khvanchkarei sau te poartă prin lumea antică. Georgienii au povești de spus, așa își vând ei vinurile.

Noi vrem să ne batem cu Cabernet Sauvignon, cu Merlot si Shiraz…da, putem face și asta ( 6,5% dintre viile georgiene sunt Chardonnay, Merlot, CS și Pinot Noir) dar trebie să ieșim la înaintare cu Crâmpoșia – așa modestă cum e ea, cu Feteasca Neagră și cu Șarba. Suntem frustrați de faptul că Merlotul nostru nu stă pe aceeași masă cu unul din Franța sau Africa de Sud, dar nu ne-am pus problema că poate am greșit și mama și soiul.

 

Articolul acesta este practic o continuare a articolului: http://www.vinland.ro/prin-lumea-vinurilor/vinurile-romanesti-scumpe-si-proaste-au-ba/

Asttel se conturează o secvență dintr-un banc celebru: “avem cu ce, avem unde, dar nu avem cu cine”.

 

 

 

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

*