Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2019 >
May
  • No Events
Călător în țara mea

Castelul Cantacuzino – Bușteni

By on June 18, 2013

 

Astăzi am zis să mă preocup un pic de un obiectiv turistic care ne este foarte la îndemână și care, prin prisma celui care l-a construit, are o istorie foarte interesantă.

Vom vorbi despre Gheorghe Grigore Cantacuzino și despre unul dintre cele trei palate ce se leagă de numele său. Dar înainte de a ne plimba pe valea Prahovei să ne scufundăm în parfumul cărților de istorie și să deslușim un pic cine au fost acești Cantacuzini.

 

 

La  Cantacuzini putem vorbi de o adevărate dinastie, o dinastie de succes care s-a întins pe aproape un mileniu dacă nu mai bine.  Kantakouzenos sunt get-beget bizantini; aici nu încape îndoială. Pe la 1200 – 1300 diverși Cantacuzini ocupau funcții importante în aparatul administrativ bizantin. Legăturile, mai ales religioase ale vlahilor dunăreni și mai apoi a tinerei Valahia, cu poarta bizantină a făcut ca interesele economice, în primul rând, ale Cantacuzinilor să se extindă și la nord de Dunăre.  Ei au ajus în perioada mai sus amintită așa de importanți în Constantinopol încât pe la 1330, împăratul Ioan al IV-lea era un Cantacuzino.  După căderea Constantinopolului , Cantacuzinii s-au răspândit care încotro însă două ramuri au fost puternice: ramura greacă si ramura românească din care se va desprinde pe la 1700 ramura rusească.

Și ca să vedeți influența unei familii puternice, Mikhail Mikhailovich Cantacuzène a fost ambasador al Imperiului Țarist în Statele Unite și mai apoi la Roma si unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai ultimului țar – Nicolae al II-lea și.  Soția acestui Mikail Cantacuzino a fost Julia Dent, nimeni alta decât nepoata faimosului general si mai apoi președinte american Ulysses  S. Grant.

 

Dar să ne întoarcem la ai noștri

Aici o să fiu un pic mai scurt pentru că sunt suficiente articole pe net despre Cantacuzini.

După ce au sosit în Valahia, având în vedere relațiile, banii și înfluența de care dispuneau, au ajuns destul de repede în funcții importante precum spătar, mare stolnic, mare logofăt, mare paharnic, chiar și voievod – Șerban Vodă a fost un Cantacuzin. 🙂

Oameni harnici și degrabă strângători de foloase, Cantacuzinii au ajuns în secolul XIX una dintre cele mai bogate familii de le la noi. In topul Forbes al vremurilor era în primele trei locuri.

La 22 Septembrie 1832, la București, se naște Gheroghe Grigore Cantacuzino. Tată-său era Grigore Cantacuzino – deputat care a sucombat la 49 de ani la Viena. Mamă-sa era din neamul Krețuleștilor  – Luxandra.  După scoli la Paris a primit destul de repejor diverse funcții importante sub guvernarea Cuza, guvernare căreia i-a întors partea dorsală odată cu demisia lui din funcția de consilier la Curtea de Apel.

Unul dintre cele mai importante momente din viața lui a fost răscoala din 1907. Aceasta  l-a prins când ședea pe confortabilul scaun de prim-ministru. Ca prim-ministru (a avut două reprize) nu s-a remarcat prin nimic pozitiv, ba din contră, a rămas reprimarea sângeroasă din 1907 pe care a generat-o.

G.G. Cantacuzino  a fost însurat într-o primă etapă cu Zoe Bibescu și ulterior până la sfârșitul vieții cu Ecaterina Băleanu.  Cu aceasta din urmă a avut fix opt copii.  Doi dintre ei au avut funcții mai importante: Grigore și Mihai – ambii primari ai Bucureștiului.

G.G. Cantacuzino a fost și norocosul familiei aka neamului care a ajuns într-o culme a pricopselii: opt moșii uriașe, mii de țărani, case în București și prin alte locuri,  trei palate/castele… ce mai, bănet în neștire.  Tocmai din cauza asta a fost numit și “Nababul”

 

Totuși, spre deosebire de actualii nababi, G.G., deși  de o zgârcenie aproape excesivă, s-a îngrijit și de poporet dar și de anumite aspecte culturale, fiind unul dintre promotorii culturii și istoriografiei românești. Fiind foarte preocupat în a-și identifica strămoșii, Cantacuzino l-a angajat pe post de detectiv în ale istoriei pe tânărul…Nicolae Iorga. 🙂

 

Să mergem la Bușteni

Despre Castel

În Bușteni, dincolo de Prahova, în cartierul Zamora se află unul dintre cele mai frumoase edificii civile neoromânești existente – Castelul Cantacuzino.

Castelul fost finalizat în 1911, construcția purtând semnătura arhitectului  Grigore Cerchez. Trebuie să știți că Cerchez a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți/ingineri ai sfârșitului de secol XIX, fiind un puternic susținător al stilului neoromânesc, iar prin preajma anului  1900  avea la activ o mulțime de edificii publice și private.  Alegerea lui Cerchez a fost totodată și o opțiune de stil. Nababul construise în București celebrul Palat Cantacuzino (actualul Muzeu Enescu) în stil baroc în 1902 cu arhitectul Ion Berindey.  Tot Berindey a proiectat și palatul Micul Trianon de la Florești în stil eclectic francez a căuri constructie a început în 1911.

 

Alegerea Bușteniului a avut două motive mari: pe de o parte că familia deținea aici o enormă proprietate – toți munții Baiului până la apa Prahovei iar pe de alta parte, Sinaia era la o aruncătură de băț.  Sigur, faptul că  din 1879 Valea Prahovei era deservită de o cale ferartă a contat foarte mult.

Castelul a fost în proprietatea familiei până în 1948 când, împreună cu tot domeniul,  a  fost confiscat de către comuniști.  Oficial aici a funcționat un Sanatoriu TBC al Securității.  Neoficial, având în vedere numărul mic de camere disponibile și arhitectura castelului, acesta a fost loc de relaxare, reculegere, chefuiala și bulăneală al ștabilor de la Secu si mai târziu de la SRI.

În 2004 întreg domeniul a fost retrocedat unei nepoate de-a lui G.G. Cantacuzino.  Aceasta l-a vândut unui fond de investiții care are gânduri mari cu întreg și cu castelul și cu pădurea din jur.  În ultimii ani castelul a fost redat circuitului turistic.

Incredibil dar adevărat, faptul că a fost administrat de Securitate, a reprezentat și salvarea ansamblului de la distrugere. Ba mai mult decât atât, cele mai importante opere de artă (picturile din salonul mare) au rămas intacte.

Ansamblul castelului este format din patru corpuri: Pavilionul central – castelul propriu zis, pavilionul de serviciu ( în partea din spate a castelului) aici erau camerele personalului, grajdurile și mai târziu garajele, administrația – este o vilă cu un singur etaj și  bisericuța din lemn, construită în 1927.

 

Întregul ansamblu este construit din piatră și cărămidă ocupând împreună cu parcul o suprafață de aproape 4 hectare.  Intrarea în castel , de mari dimensiuni  (odinioară ușile de deschideau si trăsura ori automobilul ajungea literalmente la usă) separă  aripa de servicii de aripa oficială a castelului.  După  ce trecem de un antreu in care avem expusă o interesantă bancă de piatră, urcăm scara monumentală și ajungem la mezanin într-o sală de mari dimensiuni. Pe partea stângă și în față sunt dormitoarele iar in partea dreaptă salonul castelului.  Punctul de rezistentă al interorului este fără îndoială salonul principal. Asa cum am scris mai sus, salonul a fost salvat integral de la deteriorare deoarece  timp de 50 de ani ușile au fost preponderent închise iar fabuloasele picturi au fost pur și simplu acoperite cu pânză. Ghiciti voi ce culoare avea pânza aia.. 😀

 

Salonul principal

Acesta are înălțimea de două etaje fiind înconjurat pe două aripi de un balcon interior (nu știu termenul 🙁 ).  Prima senzație este de monumentalism. Nu te-ai fi așteptat să găsești o încăpere așa de spațioasă în castel.  Pereții sunt acoperiți cu două seturi de picturi:  heraldica famillilor boierești din Muntenia – un exercitiu foarte bun pentru amatorii de heraldică – ce înconjoară ca un brâu partea superioară a salonului și portretele unor importanți Cantacuzini de pe la noi ( Șerban Vodă,  Pârvu Cantacuzino, Drăghici Cantacuzino și alții).  Aici veți remarca deasupra șemineului câteva  chenare lăsate nepictate în mod deliberat. Acestea au fost ținute pentru împărații bizantini, strămoșii Cantacuzinilor nostri, dar din lipsa unor portrete relevante, secțiunile au rămas goale.  Pe vremea când era locuit, acest salon era amenajat simplu în stil ardelenesc.  Puteți vedea o imagine cu fosta amenajare expusă chiar în salon.

Turnul castelului nu se poate vizita dar trebuie să vă opriți câteva momente să observați scara interioară ce urcă în turn. Aceasta nu are stâlpi de sustinere fiind sprijinită numai pe pereți. O adevărata operă de inginerie și arhitectură.

Castelul, deși lipsit de mobilier, păstrează câteva elemente decorative de mare valoare:  mozaicul de gresie italiană, brâiele decorate cu motive florale și simboluri religioase, ușile masive sculptate cu motive heraldice,  feroneria ușilor decorată și aceasta cu heraldica familiei dar mai ales vitraliile. Salonul principal si alte câteva încăperi încă păstrează vitraliile orginale. Acestea, fie că au ca subiect modele florale sau heraldica familiei, fie că ilustrează personaje cantacuzine sunt fără îndoială opere de artă.

Totodată, demn de mentionat este faptul că sculpturile în piatră dar și lucrările din fier forjat, au fost realizate de meșteri români.

De pe terasa si din parcul din fața castelului ni se desfășoară priviri o superbă panoramă a abruptului Bucegilor dar si a orașului Bușteni.

La demisol proprietarii au amenajat și un restaurant – Canta Cuisine. 🙂  Nu am mâncat nimic aici, dar prețurile afișate erau decente (11,00 lei ciorba țărănească).

Nu trebuie să vă dedicați un week-end pentru castel.  Merită și doar dacă sunteți în trecere  să zăboviți un ceas, două pe terasa castelului sau să vă scufundați în universul antebelic românesc.

 

Unde este?


In Bușteni, în Zamora.  Este foarte vizibil, îl vedeți de pe strasse.

 

Program de vizitare și tarife:

Zilnic între 10:00 și 19:00.

Tururile cu ghid ale castelului încep “la și un sfert” ( 10:15, 11:15…)

Un bilet costă 20.00 lei iar taxa de fotografiere este de 10,00 lei/aparat.

 

Spor la vizitat! 🙂

 

 

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

*