Călător în țara mea
Zece monumente industriale ale României de vizitat în 2014 (II)
4. Fabrica de bere Bragadiru – București
9 Aprilie 1895
Atunci, domnul Dumitru Bragadiru, inaugura cea mai mare fabrică de bere din România. În 1883 cumpărase 10 hectare de teren de la familia Laptev (ruși din Liov cu îndeletniciri negustorești pe la Bordello si Biutiful), iar în 1892 a început lucrările la complexul fabricii de bere.
Fapt istoric: Dumitru Bragadiru, băiat orientat si cu cădere spre spirtuoase, a făcut avere în timpul Războiului de Independență vânzând rachiu soldaților și spitalelor spirt. După război, s-a calificat la locul doi cel mai bogat regățean după Gh. Cantacuzino. De aia și-a permis Palatul Bragadiru. 😀
Bragadiru nu a construit o simplă fabircă de bere. A construit un întreg complex muncitoresc. Pe cele 10 hectare, pe lângă fabrică, a construit și locuințe pentru muncitori dar și un ansamblu arhitectural – Colosul – în care era o sala de cinematograf, sală de bal, popicărie și mai multe magazine.
Din punct de vedere arhitectural, la vremea respectivă, Colosul rivaliza cu Palatul CEC, cu Palatul Cantacuzino sau cu Palatul de Justiție”
Interesant de știut este si faptul că, aici, la Fabrica de bere Bragadiru a funcționat și prima rețea de telefonie a Bucureștiului. Firele telefonice făceau legătura cu distileriile din comuna Bragadiru.
Astăzi compmplexul este parțial abandonat/demolat, parțial utilizat. Se pot vizita ruinele, puteți chefui la Berăria Germană și puteți admira Palatul Bragadiru, adică Colosul de odinioară. Palatul Bragadiru este piesa de rezistență a întregului complex. Frumos restaurat, astăzi este una dintre cele mai apreciate locații pentru evenimente din București.
Locație: Calea Rahovei 147-153, București
Coordonate G.P.S. 44.421567, 26.086737
Foto și mai multe detalii: http://palatulbragadiru.ro
3. Fortificaţiile Bucureştiului
Prin târg umbă vorba că turcii ne-ar fi obligat să ne mutăm capitala de la adăpostul dealurilor Târgoviştei în mijlocul câmpiei. Adevărat sau nu, cert e că ne-am pricopsit cu o capitală pusă uşor ca dracu’. Carol, om cu şcoală nemţească, a zis să remedieze acest handicap strategic înconjurând Bucureştiul de o centură de fortificaţii. Drept pentru care, bătrânul rege l-a chemat pe Henri Alexis Brialmont, de fel din Belgia si mare meșter de forturi să îi construiască Bucureştiului o straşnică centură defensivă: un complex circular de 18 forturi intercalate cu 18 baterii cu o lungime de aproape 72 km.
Interesant: Deşi proiectate uitar, forturile au sfârşit prin a avea o arhitectură proprie: 5 Ştefăneşti – acvatic, 4 Tunari – trapezoidal ş.a.m.d. De ce? Pentru că, pe de o parte, lucrările s-au întins pe o perioadă de aproape 20 ani (1884 – 1903) şi armele au evoluat în timpul ăsta, iar pe de altă parte bugetul era cam sărăcuţ.
Pe cât de formidabilă a fost structura, pe atât de formidabile au fost şi costurile, iar la vremea respectivă era una dintre cele mai mari construcţii militare de pe continent.
Că nu am avut noroc la începutul războiului prim mondial, este bine ştiut. La fel de bine ştiut este că în 1916, Centura de Fortificaţii a Bucureştiului este complet dezarmată şi tunurile sunt trimise pe front. Nea Kiriţescu scria că şi datorită tunurilor mutate din fortificaţia Bucureştiului, ostaşii români au rezistat eroic pe Olt, pe Jiu şi pe Mateiaş, ba le-au mai ars si câteva palme peste bot nemţilor. Cert e că pe 23 Noiembrie 1916, nemţii intră în Bucureşti ca la ei acasă. Partea bună a fost că oraşul a scăpat de distrugeri.
Astăzi, încă se mai păstrează o sumă importantă de forturi, iar câteva dintre ele sunt şi vizitabile. De ce merită o excusie pe blindajul oraşului? Pentru că este cea mai mare fortificaţie militară existentă în România şi una dintre cele mai mari din Estul Europei. Deşi ruinate, încă mai puteţi admira zidurile masive de cărămidă şi chiar cupolele dezafectate ale unor tunuri.
Se pot vizita bateriile intermediare 4-5 din Tunari, dacă vă ţine curajul şi bateria 15 Măgurele, dar o să ieşiţi de acolo cu trei mânuţe, fortul Jilava – în special dacă faceţi drăcii sau fortul Chitila.
Alte câteva aparţin unor unităţi militare vii sau fosilizate.
Câteva, Jilava sau Chitila, se pot restaura şi ar putea fi folosite pentru diverse activităţi…dar până atunci, daţi o tură pe şoseaua de centură deoarece această şosea a fost construită iniţial să deservească linia forturilor. 🙂
Localizare: pe centura Bucureştiului.
În imagine: Fortul Jilava. Sursa: Consiliul Judeţean Ilfov.
2. Garajele regale – Atelierele Leonida – Bucuresti
Sigur ştiţi fostul Garaj Regal. Este actualul service Aviatorilor din apropierea staţiei de metrou de la Piaţa Victoriei. L-am inclus pe listă, nu pentru că ar fi o construcţie industrială propriu zisă, ci pentru că trecem frecvent pe lângă el şi am zis să vă scriu două vorbe despre acest garaj.
Povestea locului începe prin 1910 când, un anume domn Leonida cumpără de la Elisa Filipescu o suprafaţă de teren pentru a construi unele dintre primele garaje din Bucureşti. Pe vremea aceea garajul era de fapt atelierul auto. Nu neapărat locul de depozitare al automobilelor. Era ştiut faptul că la începuturi, automobilele erau nişte maşinării foarte fragile, iar cei care se pricepeau să le repare erau foarte preţuiţi. Tocmai de aia, în 1928, conu’ Leonida şi-a deschis prăvălia “23. Leonida & Company Soc. Română de automobile” din şos Jianului nr. 18.
În perioada interbelică, Atelierele Leonida au fost principalii furnizori de furnituri auto STB-ului (Societatea de Transport Bucureşti – bunica RATB-ului) deoarece, pe vremea aceea, se cumpărau şasiurile şi motoarele separat, iar carosarea se făcea local. La Leonida s-au făcut cam 200 de autobuze Renault, Chevrolet şi Henschel. În timpul celui de-al doilea război mondial, tot la Leonida, s-au înşurubat vânătorii de tancuri TACAM T-60 (34 buc.).
Trebuie ştiut şi faptul că Leon Leonida, nu era un neica nimeni, era unul dintre membrii fondatori ai ACR-ului, în 1904 şi totodată un industriaş foarte bogat. În perioada interbelică era cel mai mare dealer de automobile din Romania.
Istorioară veche: Am scris într-un articol, despre Castelul de la Posada si despre posesorii lor. Pe la 1901, G.V Bibescu se întorcea de la Paris finalizând astfel primul raliu Românesc. Mulțimea era extaziată, așa era și Martha Lahovari. George fiind pe valul populatității, iar Martha o puștoaică high-class, vă dați seama că nunta a urmat destul de repejor. 🙂 În 1905, îi găsim împreună cu noul nostru amic, Leon Leonida, dar și cu alte 4 personaje ale timpului, în prima excursie automobilistică intercontinentală din lume. O goana nebună de la Galați la Ispahan (Persia). 🙂
Astăzi, actualul service mai păstrează multe detalii de odinioară şi este o prezenţă plăcută şi exotică în inima Bucureştiului. Arhitectura începutului de secol XX, initialele AL încă se mai păstrează… Vă invit să daţi o tură prin interior – este mare – peste 500 mp, dar şi pe exterior, pentru că, aici, acum 100 de ani, bucureştenii îşi amăgeau setea de viteză.
De ce locul se numeşte Garajele Regale? Nu am nici cea mai vagă idee…
Localizare: Piata Victoriei, Bucuresti spre statuia aviatorilor, pe dreapta.
Coordonate GPS: oh…e la Guvern!
Sursa imaginii: http://www.simplybucharest.ro/
1. Uzina Electrică Filaret – Bucuresti
Dealul Filaretului a avut o însemnătate deosebită în istoria Bucureștiului, pentru că aici, de-a lungul timpului, s-au construit unele dintre cele mai importante edificii ale urbei. Dintre acestea doar patru voi aminti acum: Gara Filaret (prima gară a orașului), Uzina Electrică Filaret (prima uzină electrică a Bucurestiului), Atelierele Mecanice E. Wolf (fosta Steaua Roșie) și Fabrica de Chibrituri. După cum probabil că v-ați prins, dealul Filaretului a fost prima platformă industrială a Bucureștiului.
Uzina Electrică Filaret își are începutul prin 1906 când primăria orașului concesionează către Societatea de Gaz și Electricitate, o suprafață de teren pe care să construiască o uzină electrică. Astfel că în mai puțin de doi ani, împreună cu Societé du Gaz pour la France et l’Etrangère, SGE-ul construiește uzina electrică. Fiind dotată cu motoare Carels Frères de 675 CP, uzina era printre cele mai performante din Europa. Unul dintre motoare încă se păstrează și îl puteți admira la Muzeul Tehnic din Parcul Carol. După cum am mai scris, în epocă se punea foarte mult accenntul pe frumusețea formelor arhitectonice cât și pe integrarea construcțiilor în ansamblul urban. De aceea, clădirea uzinei a fost construită în stil romantic din cărămidă aparentă ca să rezoneze atât cu Gara Filaret cât și cu spitalul TBC. Din 1924, clădirea a fost extinsă de mai multe ori pentru a putea găzdui echipamente din ce în ce mai mari. Cutremurul din 1940 i-a produs oarece pagube, prin prăbușirea părții superioare a unui turn, însă uzina a funcționant neîntrerupt până în 1970. Astăzi este un soi de garaj în care veți găsi o mulțime de curiozități și detalii din epocă. Deoarece uzina este în stare acceptabilă de conservare s-a propus ca aici să se amenajeze o aripă a muzeului tehnic.
Ca să vă fac și mai multă poftă de vizitat, vă recomand și articolul Ancăi Șerban (de fapt, vă recomand întregul blog):
http://www.1001calatorii.com/2011/11/zona-industriala-filaret-rahova/
Localizare: Str. Candiano Popescu 2, Bucuresti
Coordonate GPS: 44.415551, 26.097737
Sursa imaginii: Anca Șerban / www.1001calatorii.com
Big bonus: Hidrocentrala Sinaia 0 (hidrocentrală muzeu funcțională)
Știați că…
Prima hidrocentrală din România a fost instalată la Sinaia? Aceasta furniza electricitate palatului Peleș. Pe când multe 
capete încoronate ale Europei își scoteau ochii la lumina lămpilor, Carol se desfăta la magica lumină a bulbului incandescent… since 1884.
În 1898, tot la Siania se dătea în folosință Hidrocentrala Sinaia 1. Construită după planurile inginerului Elie Radu, aceasta era echipată cu patru turbine tip Francis produse de Voight. Cele patru turbine puneau în mișcare patru generatoare de 250 kw fiecare.
În 1999, hidrocentrala a fost amenajată ca muzeu. Na, de centenar… :).
Structurată ca și Sadu I pe trei secțiuni puteți admira după cum urmează:
În Secțiunea 1 – centrala electrică propriu zisă. Trei din cele patru turbine Francis încă mai duduie, a patra a fost schimbată în 1927, dar este la fel de vioaie ca și celelalte.
Secțiunea 2 – o platformă pe care sunt expuse diverse agregate de forță: Generatoare, dinamuri, elemente de turbine etc.
Secțiunea 3 – aici sunt expuse o sumă de echipamente de comutatie. Practic, ilustrează evoluția panourilor de control din hidrocentrală.
Fapt istoric: Cine a fost Elie Radu?
A fost unul dintre cei mai mari ingineri români și a avut bafta să lucreze cu Anghel Saligny. Lui Elie Radu îi datorăm multe dintre șoselele și căile ferate din Regat, dar și peste 60 de clădiri de gări ( Curtea de Arges sau Galati) și de construcții feroviare anexe. Iar locuitorii Iașiului, Sinaiei ori Târvoviștei se bucură de apă potabilă tot datorită lui Elie Radu.
Probabil că edificiul ce l-a consacrat pe marele inginer este Primăria Capitalei. Planurile au fost ale lui… 🙂
Localizare: Str. Piscul Câinelui, Sinaia
Coordonate GPS: 45.343700, 25.551898
Small bonus: Lista ar mai continua cu Uzinele Siderurgice Călan, Uzinele Siderurgice Hunedoara, Turnul de Apă de la Târgu Mureș, Uzinele Nicolina Iași, Podul de Fier de la Alexandria (da, avem și noi!), Hidrocentala Dobrești, Podul feroviar de la Brezoi…
Dacă mai aveți idei, propuneți și voi! 🙂
Cu acestea fiind scrise, spor la vizitat! 🙂
