Cronicuțele vinului Prin lumea vinurilor
Cele mai scumpe 10 vinuri românești și de ce?
Am avut mai demult un dialog cu un amic din Olanda venit prin România.
I-am dat să bea un Apogeum. A văzut prețul. A socotit repede în euro și…
- Nu știam că aveți vinuri așa scumpe.
- Normal, Olanda e un pic sub nivelul mării, nu tot ce se întâmplă bun în est ajunge și la voi… De ce zici că e scump? Este 50 de EUR, aci la restaurant.
- Ok, hai să vedem despre ce e vorba.
- No, acum ce zici, ai da 50 de euro pe el?
- Da, la supermarket dacă ar avea etichetă de Italia sau Franța.
Până la urmă a plecat cu 3 sticle de Apogeum în mlaștina lui.
Treaba cu vinul românesc scump este o chestiune foarte complicată, iar complicațiunea aici apare din multe perspective. Două cred eu ca sunt importante: prejudecata consumatorului si lipsa de coerență a producătorului.
Vinurile premium românești sunt ca mașinile alea de curse produse de firme minuscule. Nu auzit nimeni de ele, dar când apar pe stradă toată lumea întoarce capul.
Fraza noastră româneasca in materie de vinuri premium este: ”Boss, un vin românesc bun sau foarte bun nu are cum să fie peste 150 de lei, de unde frate? Nu avem terroir, nu avem experiență nu avem istorie, nu avem spate pentru așa ceva.”
Un alt aspect legat de vinurile de peste 200 de lei este că cei mai mulți hateri comentează vinurile astea fără să le fi gustat sau fără să le fi înțeles povestea.
Mă rog…
Iată in continuare topul:
- 8 Sforile – 1000 de Chipuri – 1450,00 lei
Shriraz / 2014 / Fintești – Dealu Mare / Productie: 530 de sticle
Pe ăsta l-am băut când era în butoi, când a ajuns în sticlă, am devenit brusc sărac.
Sforile 8 este genul de vin, care cinstit vorbind, chiar nu contează cât costă. Poate costa si 500 de lei si 2500 de lei. Ca și frate-su de pe locul doi este vinul ăla care apare o singură dată în viața unei podgorii, care dacă nu îl iei la pilă, natura îți arată că știe carte. Este genul de vin pe care nu îl pui pe masă ca să te lauzi. Îl trântești pe masă și cu asta basta. Am convingerea că pe jumătate dintre meseni o să îi umfle râsul când o să audă prețul, vreun sfert îl apreciază și se bucură că nu plătesc ei, iar restul s-ar putea să ridice întrebător dintr-o sprânceană.
De apreciat este faptul că cel mai scump vin românesc nu este o Fetească Neagră. Este un Shiraz. Iar asta ilustrează pe deplin starea viticulturii românești printr-un singur atribut: experimentalismul. Pe 50 de hectare nu are rost să cauți în neștire în paharul de Fetească Neagră când un soi alohton poate rupe papilele consumatorului avizat în două.
Da, este cel mai bun Shiraz românesc pe care l-am băut. Mai bine zis cel mai pe gustul meu. Așa cum am scris l-am băut și când era în butoi, dar și după ce s-a așezat în sticlă.
- 7 Sforile – 1000 de Chipuri – 1200,00 lei
Shiraz & Fetească Neagră / 2014 / Fintești – Dealu Mare / Producție: 555 de sticle
Este fix aceeași poveste ca la ”8” – 1200 de lei sau 2200, nu mai contează. Vânzătorul a stabilit un preț pentru el. Acum cumpărătorul trebuie să decidă dacă este dispus să dea banii. Dacă este dispus să investească.
Merită vinurile astea 1450 de lei sau 1200? Habar nu am. E o chestiune subiectivă.
Ștefan Ionescu de la 1000 de Chipuri tratează vinul ăsta în două chei. Pe de o parte este nevoia reală a României de a intra pe piața vinurilor premium, a vinurilor icon. Este un loc liber pentru noi la această masă și ar fi bine să ni-l ocupăm. Pe de altă parte trebuie să ieșim din sfera ucigătoare pentru noi cum că vinul românesc trebuie sa fie ieftin. Nu, vinul este pentru cine își permite. Segmentele de preț sunt pentru diferite categorii de public. Vinul scump este pentru cine își permite și pentru cine este dispus să își asume cheltuiala.
- Titan – Liliac – 500.00 lei
Fetească Neagră / 2015 (L.E) / Lechința
Prima apariție a Titanului de la Liliac a fost în 2016 cu Feteasca Neagră din 2013. Atunci era de departe cel mai scump vin românesc și, evident, cel mai controversat. Dar, na, înainte de toate Titanul a adus crama Liliac în lumina reflectoarelor.
Principala ”hibă” era fix soiul. Să ai Fetească Neagră în Transilvania și să te mai și lauzi că e un soi de super premium reprezenta un mare act de curaj. Bineînțeles, cei mai mulți au sărit cu gura înainte de a bea vinul.
Eu am tras la măsea inclusiv versiunea 2015 – ultima de pe piață. Tot timpul am avut impresia că beau sticla și designul în detrimentul vinului. Pentru Transilvania, da Titan este un vârf, un vârf greu, dar nu imposibil de atins. Este un vin mega lucrat, mega luat la pilă. Tunat, botoxat, un vin de snobi. 24 de luni la baricuri l-a îngenuncheat, dar vinificatorul l-a pus pe picioare și da, in acest moment Titan de la Liliac este un vin cu care te ține curajul, dar curajul comercial. Din punctul meu de vedere, Titan este un super vin, dar nu are nicio legătură cu esența soiului.
După podium sunt următoarele:
- PV – Petro Vaselo – 415.00 lei
Cabernet Sauvignon & Merlot / 2018 / Dealurile Recasului / 15%
- David Cuvee – Balla Geza – 340.00 lei
Fetească Neagră 40%, Cabernet Franc 40% și Cadarcă 20% / Păuliș / 14.70%
- Davino Reserva Roșu – 300.00 lei
Cabernet Sauvignon &Feteasca Neagră & Merlot / 2013 L.E. /Dealu Mare / 13.9%
- Sandridge Fetească Neagră Reserve 2016 (L.E.) – Dagon Estate – 265,00 lei
Fetească Neagră / 2016 / Dealu Nucetului – Dealu Mare / 13.8%
- Sensum Grand Cuvee – Aurelia Visinescu – 240 lei
Feteasca Neagră & Cabernet Sauvignon / Dealu Mare / 15%
- Hyperion – Cuvee Roumanie – Chairman s Reserve – The Iconic Estate – 230.00 – 195.00 lei
Cabernet Sauvingnon & Merlot & Fetească Neagră / 2015 / Dealu Mare.
- FN14 – 1000 de Chipuri – 220.00 – 200.00 lei
Fetească Neagră / 2014 / Fințești – Dealu Mare / 16% /3290 de sticle
Din cele șapte de mai sus, fiecare atrage atenția într-un fel sau altul. Pe de o parte avem Davino Reserva Roșu care ține un etalon calitate/preț greu de comentat negativ. Davino a ajuns de ceva vreme în etapa: ”Este Davino, frate și cu asta basta!”, iar pentru mulți consumatori de vinuri bune, toată gama lor este un reper. Balla Geza, la fel – reputația bună a producătorului poate ține în spate prețul cerut. Hyperionul de la Hallewood a ajuns la Alexandrion – încă avem 2015 – deci putem vorbi de reputația gamei premium de la Hallewood.
Pe de altă parte avem un PV de la Petro Vaselo care se află fix in situația Titanului de pe locul trei. Este vinul care de duce cu gândul, după ce il bei, că via și strugurele conteaza mai puțin când producătorul este determinat să scoată un vin premium. Vinurile astea alunecă pe o pantă periculoasă. La fel, abordarea cum că indiferent de an, pretul ramâne. Da amice, ramâne, sigur, vinul este la fel de bun, dar cu note diferite (doar citiți notele anuale de la Petro Vaselo), dar asta nu înseamnă vă daca cineva îmi împachetează fluctuația asta sesizabil grosier în niște cuvinte atent alese aș fi dispus sa dau banii an de an pe acel vin.
Aici apare hilaritatea – dintr-un an prost nu scoți un vin prost, ci un vin diferit, deosebit dar la aceeași valoare.
Sigur, aici exista si abordarea diametral opusă: FN14 – 1000 de Chipuri. A fost un vin de excepție, într-un an de excepție și cu asta basta. FN15 va fi altă poveste sau nu va fi deloc. Cam așa cred ca e corect să ne manifestăm încă ceva ai de aici înainte.
Care este rostul acestor vinuri?
Simplu: acela de a arăta altora că putem, ca putem sta pe acel scaun de la masa bogaților despre care am scris mai sus. Nu prea sunt pentru noi, pentru că noi o sa ne certăm ca niște chiori atotștiutori pe raportul calitate/preț sau pe te miri ce, dar cu un pahar de vin de vreo 30-40 de lei in față.
Snobii noștri și snobii lor au nevoie de vinurile astea, așa, pentru vinotecă, pentru trabuc, pentru a arăta ca pot. Producătorii au si ei nevoie de ele.
Noi, ăștia care ne mai pricepem cât de cât, putem face ceea ce am făcut dintotdeauna – 8 oameni pe scaune, banul jos, sticla pe masă. Fie de Sforile 8, fie de Titan fie de ce vreți voi din topul ăsta. Cam așa se beau vinurile de mai sus.
Cei care nu se pricep au un singur lucru de făcut: să își tragă un scaun lângă noi și să vedem ce a vrut să zică poetul de la Dagon Clan, de exemplu.
Toți știm că trebuie să fii un pic nebun și antitalent economic să ai în România anului 2020 un preț de producție al unei sticle de vin mai mare de 100 de lei. Pur și simplu nu se poate. Diferența de la 100 de lei la 1650 de lei este…ce a vrut să zică poetul. 😊
Din prisma negustorului de vin lucrurile sunt un pic mai pragmatice. Mihai Vasile de la Vinmagazin spune că ”Da, este bun acest efort de poziționare al producătorilor în speranța de a fi văzuți pe același palier cu vinuri cu istorie din afară, dar, din păcate, istoria prea scurtă nu ne permite să avem un nivel de calitate adecvat.”
Una peste alta producătorii au înțeles că avem nevoie de o gamă premium, o gamă de vinuri de calitate, dar vinurile de mai sus nu sunt pentru noi, degrabă, ci pentru cei care ne vizitează.
Am scris rândurile astea si pentru a susține cu tărie o părere proprie: Niciodată să nu critici un vin scump. Poți critica lipsa ta de înțelegere, lipsa de bani, lipsa de orice, dar nu prețul unui vin. Este o trăire subiectivă a producătorului. Vrei să te asociezi la ea, bine, nu, la fel de bine.
