Cronicuțele vinului
Cronicuțele vinului (8) Arcass – Arneis / Cascina Chicco
Arcass – Arneis / Cascina Chicco – vin dulce
Aveți probleme în căsnicie? Prietena ezită sa zică “da” cererii în căsătorie? Vă doriți un copil iar ea se mai gândește?
Dacă da, atunci vă prezentăm una dintre posibilele soluții.
Oferiți o sticlă din licoarea de mai jos, iar probleme dvs. vor dispărea ca prin farmec. Dar! Înainte de toate, dacă sunteți sigur că veți putea face față momentelor de după consumație, citiți ce scrie mai jos. Dacă nu, valea la Premiat!
Acum lăsând gluma la o parte, am plăcerea, da’ ce plăcere, să vă prezint unul din cele mai bune vinuri dulci de pe globul pământesc.
Inițial nu am vrut să scriu despre Arcass. Nu prea stiam ce să zic, ce să scriu, de unde e, unde să îl pun și așa mai departe. Între timp m-am liniștit cu un Chardonnay foarte nasol de la Kaufland.
Am experimentat destul de puține vinuri dulci la viața mea (nu recunosc ca am gustat vreodată Lacrima lui Ovidiu). Drept pentru care cu greu și târziu am făcut diferențele între Eiswein, vin licoros, vin dulce, de Tokaj și așa mai departe.
Startul l-a dat un vin din Georgia și mai multe specii de Eiswein.
De curând, soarta mi-a adus înaintea papilelor mele gustative un vin dulce din Italia. Arcass.
Despre climă și ambient.
Ascass este produs de Cascina Chicco. L’Azienda Agricola Cascina Chicco este de fel din Canale. Un orășel între Asti și Alba în județul Piemont. Pentru unii dintre voi cred ca deja am spus tot. :). Pentru ceilalti, zona asta, Asti, Alba este inima vinurilor piemonteze și una din cele mai apreciate zone viticole din Italia. Sigur, dacă perseverați, vă veți întâlni la un moment dat cu o Barbera D’Alba, cu o Barbera D’Asti sau cu un Nebbiolo D’Alba. Cascina Chico e un domeniu mic. Are 35 de hectare. 12 ha foarte aproape de Canale iar restul în Roero. Viile nu sunt toate la un loc, iar fiecare vie are un nume al ei, luat după numele dealului pe care se află (Mompissano) după numele unui sătuc din apropiere (Valmaggiore) sau după numele vreunui domeniu nobiliar de odinoară (Anterisio). Ca vinuri au vreo 10 etichete. Soiurile predominante sunt Nebbiolo, Arneis și Barbera.
Sticla și eticheta.
Recipientul are doar 375 ml. Este o sticlă mică dar suficient de mare pentru ce licoare ține. Eticheta este simlpă, fără prea multe detalii. Cei de la Cascina Chicco spun că “arcass” este un gest sportiv de maximă finețe într-un sport local numit Balon. Așa o fi…
Licoarea în sine.
Arneis este un soi de strugure alb specific zonei Roero. Se mai numeste si Nebbiolo Bianco sau Bianchetta. Arcass este 100% Arneis. Procesul de fabricație este oarecum similar cu cel al Eiswein-ului Strugurii sunt lăsați să se coacă bine și chiar să se treacă un pic. Sunt culeși la maximul de maturitate, către sfârșitul lui Octombrie,sau chiar mai târziu, când acumulează cele mai multe zaharuri. Apoi sunt lăsați în la uscat/stafidit timp câteva luni după care sunt presați. Stilul acesta se numește “passito”. Evident, fermentația se realizează în așa fel încât să rămână peste 150 gr. de zahăr / litru (asta este o constateare personală) este foarte posibil să aibă chiar 170 gr/l
Culoare: Arcass are o culoare uleioasă de chlimbar, un galben strălucitor, plin.
Nas: Aduce a miere, a flori pline de nectar, a iasomie.
Gust: Aici e toată treaba. Mierea din miros e de salcâm, o constatăm la gust. Apar nuanțe concrete de curmale bine uscate. Nuanțele de citrice, suave, vin să mai atenueze din dulceață. Gustul este armonios, foarte catifelat și foarte atent echilibrat. Nu lasă nici o clipă senzația de ceva lipsă sau că o anumită nuanță domină într-un mod dizgrațios. Senzațiile se succed într-o ordine destul de clară. Postgustul este lung, persistent, rămâne în gură și pe gât suficient timp cât să simți gustul de miere care se estompează ușor ușor.
Una peste alta:
Este un excelent vin de desert, dar tot odata vă recomand să il savurați solo, pe îndelete, fără grabă.
Pentru Arcass trebuie să aveți acele prăjituri, nu mici porcărele de la cofetăria din colț. La finalul unei mese imperiale, muncită și migălită, Arcass va veni să încheie o reușită procesiune gastronomică într-un mod triumfal.
Personal, este unul din puținele vinuri care m-au dat pe spate.
Rezumat:
Denumire: Arcass -Vendemmia Tardiva (adică Cules Târziu)
Soi: Arneis 100%
I.G. Roero – Piemont
Producator: Cascina Chicco
Importator: – (se pare că va fi adus în curând)
Vol alc.: 12.5%
Preț: 20 EUR
Scor: 92 (este o apreciere absolut personală)