Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2021 >
October
  • No Events
Zi de zi ceva

Ghidul cocalarului (1) – mic îndrumar de mers la munte.

By on August 7, 2012

 

Episodul de astăzi – mic îndrumar de mers la munte.

 

Dragă cocalarule,

Îți scriu aceste rânduri datorită faptului că am observat că știi să citești. Te-am surprins fără să vreau la un non-stop când, împreună cu un pet de bere Noroc, ai cumpărat și un pachet de Kent 4  de pe care ai silabisit: Fu-ma-tul poa-te u-ci-de. Felicitări! Știi 11 litere ale alfabetului!

 

Am constatat în ultima vreme, la tine și la specia ta, niște derapaje inaceptabile în materie de comportament montan în sensul că nu mai aveai casetofonul la Babele și foloseasi suspect de multe cuvinte – în sensul de variate – fro 10. De aceea, ca să te țin legat de  starea ta de fapt, ți-am pregătit un mic îndrumar de mers la munte.

Pregătirea:

Se face cu tovarășii ‘ncațaș în jurul petului de bere Noroc mai sus amintit. Cocălărițele pot sparge semințe și chicoti zgomotos.

Cu mare atenție, dar totuși în urma unor dezbateri aprinse, se alege ziua excursiei: Sâmbăta.  Apoi se alge dintr-o enormă multitudine de două trasee, cel mai convenabil. Pentru că știu că poți și că ai valoare, merg pe mâna ta: Bucegi – Jepi mari (Nu  Gipi mari, că nu are legătură cu gipanele) – Babele …NU?

Bine,  Gura Diham și retur la București.

 

Necesar expediție montană:

Ca echipament:

–          Adidași  Nike roz sau bașcheti  Converse colorați ( da mă, converși), treling,  maiou cu burtă;

–          Rucsac Lamonza;

–          De ploaie? O „perelina” de la Obor.  Merge brici;

–          Știu că vreți să stați cu cortul la Diham – deci cort de maxim  un milion, cutie dă table, grătar și scăunele pliante.  Stick cu manele și muzică de șpriț ( Andra, Andreea Bănica, Anda).

–        Pături și șoric (izopren). Dacă se întâmplă să ai sac de dormit esti foarte tare!

Mâncare: (aici e beleaua)

Necesar  pentru 6 persoane /2 zile și o noapte între

–          8 peturi de bere Noroc/Skol  la 2 l – ce e în promoție la Lidl;

–          4 sticle de 3 litri de Babanu;

–          2 sticle de uischi dă’la bun de la Balăntains;

–          6 sticle de apă minerala Izvorul Minunilor;

–          4 sticle de Frutty Freș  că poate doamnili n’or servi bere.

–          4 sticle de cola – ce bem a 2-a zi;

–          10-12-14-16 pungi de semințe;

–          4 caserole de mici.

–          Cam 12 pulpițe de pui;

–          3 m de cârnați de Pleșcoi, să arătăm și noi că avem cu ce;

–          Fro 6 pâini mari de Titan;

–         Roșii, castraveți, ceapă, usturoi, ulei, sare, mirodenii de Barbi Q;

–          5 pachete de Kent 8.

Auxiliare:

–          To-por! Maaare! – doar tre să faci focul, nu?

–          Sticlă cu 2 litri de benzină. Cu ce aprinzi focul? Da’ pădurea??

–          Cuțit gen Rambo sau macetă. În primul rând se țin la brâu toată ziua. Apoi, poate o fi de folos, cine stie? Dacă vine ursul? Nu trebuie să arăți că ești bărbat??

–          Bâtă de baseball gen. Tot pentru ursu’.

–          Scaune am zis, nu?

–          Farfurii și furculițe de unică folosință. Băh ai dracu ăștia de le-au inventat!

–          Baterii pentru aparatul foto..pai! Ce punem pe Facebook??

–          Film? Nu mă, e cu carduri astea noi.

–          Manele pe telefon. În caz că se întâmplă o miniapocalipsă și te lasă bateria la Logan.

 

 

Desfășurarea taberei:

Cocalarul șef, își ridică tricoul peste burtă și supervizează activitatea.

Loganul se parchează pe pajiște curată, strategic, astfel încât gumele proaste și muzica nașpa să fie auzită de cât mai multă lume. Dacă colegul de expedițe are BMW  318i model 1994 cu numere precum  BH-4345-CP e belea. Sunteți șmekerii poienei..

După îndelungi dezbateri corturile se ampleasează vis-a-vis de Logan si BMW.

Nu folosiți vetrele de foc ale altora!! Ce dracu?  Voi nu sunteți în stare să faceți una nouă? Folosiți niște sărăcii minuscule făcute de niște leșinați??

Focul: să fie mare, pălălaie până la cer. Acum lăudați toporul și cuțitul Rambo..băh ce scule!

Dați drumul la grătar! Să cugă berili! Să curgă uischianele!

Cocalarul șef intră în acțiune. Doar el are calificarea necesară în a perpeli micii. Fetili deja sparge semințe și chicotesc zgomotos. Se aud frânturi de conversații precum: “Fă, da’ mai ții minte când…”

Muzica la maxim, urlăm, răcnim, râgâim – doar suntem în natură, nu? Să curgă berili și să vină micii.

 

Ai înțeles până aici dragă cocalarule?

Perfect! Mai ia o pauză că văd că îți fac ochii ca girofarele. Nu te surmena cu atâta citanie, că doar nu ești filozof.

 

A doua zi:

Ușor tulburi, expedițiile în natura nu e lucru ușor, admirăm satisfăcuți dezastrul. Peturi de bere aruncate de către niște zei, alese urme ale unor zâne – un covor de coji de semințe, ambalaje pe jumătate arse în gigantica vatră de foc – așa da!, un buștean sănătos ars pe jumătate încă fumegând…

Ridicăm tabăra.

Înainte de a băga recuzita la portbagaj, mai facem curat prin mașină un pic. Împodobim poiana și cu alte resturi, deh să fie și la noi frumos.

Să nu vă pună dracu să luați gunoaiele din poiană. Poate alți turiști sărmani vor găsi ceva folositor prin ele.

Ajunși acasă, povestim zgomotos în fața blocului cum a fost la munte, ce expediție, ce peisaje,  ce foc, ce mici, ce bere.  În timp ce povestim, evident, mai spargem ceva semințe.

Ne exprimăm dorința de a mai repeta aventura cât mai curând. Ocazie cu care obligatoriu invităm și doi-trei vecini.

 

 

 

Și ca încheiere trei sfaturi amicale:

  1. Să știi că lemnili verzi nu arde. Te ostoiești degeaba la brăduț sau la un fag mic. Caută surcele uscate de pe jos. Ard mult mai bine.
  2. Când te duci să faci caca la tufiș, nu mai comenta scârbit “Băh ce nesimțiți!”, că doar ai stat în rând cu semenii tăi, doar timpii  de manifestare au fost diferiți.
  3. Dimineața, când te duci să faci pipi în râu, ai grijă că un pic mai la vale nevastă-ta/prietenă-ta s-ar putea spăla pe dinți în același interval de timp.

Sper să nu mi-o iei în nume de rău.

 

 

Cu aceeași dragoste ca pentru un gândac de bucătărie,

Cristi

 

P.S. 1  Știu un băiat care face rost de neoane albaste pentru Logan.

P.S. 2 Data viitoare o să te învăț cum să te comporți la templul vostru – Bâlea Lac.

TAGS
RELATED POSTS
3 Comments
  1. George Mitea

    August 16, 2012

    Foarte tare! Ieri m-am intors dintr-un sat din Bulgaria posesor de plaja salbatica cat vezi cu ochii. Pe ea, in vreo 2-3 km, cat mai umblat, un singur pet. De? Ai ghicit, de Bucegi la 2,5l! Nu ti se umple inima de mandrie nationala?

  2. cristi

    August 16, 2012

    Hahaha..parca am fi vorbiti! Urmeaza episodul doi din ghidul cocalarului – vacanța la Bulgari. Cred ca il postez maine

Comments are closed.