Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2022 >
June
  • No Events
Zi de zi ceva

Hai cu rata la Kaprun – transport în stil românesc.

By on December 6, 2012

 

A fost odata ca-n povești

A fost ca niciodată,

O rată ce-o vom numi MAN

Ce transporta o gloată.

 

C-un soferache mafiot,

Destul de bun la toate

Si o nevastă idioată,

Care din minți te scoate.

 

Eu n-am urcat de la inceput

(Si bine am facut)

C-altminteri ma apuca criza

Si in maxim 5 minute, le incendiam valiza.

 

Tot timpul scurs pân- la Kaprun

A șoferului nevastă,

Dătea semne evidente,

Că-i vacă și cam proastă.

….

Acum proză:

Care va să zică dracelor și dracilor, azi am să vă povestesc o istorie atât de incredibilă care, dacă nu ar fi fost adevărată, precis ar fi fost o fantezie bolnavă.

Mă duc la Austria, la Kaprun.

Modalitate de transport: samaliot până la Viena și apoi autocar până la destinație…ă, mă scuzați, nu autocar, rată.

La primul contact cu autocarul am constatat că acesta a pierdut o oglindă în momentul când pătrundea gingaș in parcarea din aeroportul vienez.  Interesant e faptul că acolo mai erau si alte autocare. Ca urmare a acestei observații, am dedus două lucruri: ori soferul nu mai intrase în viața lui într-o parcare, ori urma să călătoresc cu un autocar deosebit – dat dracu’ chiar.  Varianta doi s-a confirmat.

Pe dinafară autocarul arăta normal. Avea cam toate alea: ferestre, uși, faruri…oglindă lipsă. Era încurajator. Descurajant era faptul că nu avea anvelope de iarnă… avea niște biberoane sinistre.

Pe dinăuntru în schimb, atâta gumă de mestecat lipită pe scaune nu am văzut nici în cea mai infectă rată de la Chișinău la Cahul.

Știți câtă gumă de mestecat  în diverse stadii de descompunere era lipită pe scaune? INFINITĂ!!!!

Se pare că multă vreme autocarul ori a transportat persoane obsedate de Orbit, ori șoferul sau îngrijtorul ratei face parte dintr-o sectă pentru care guma de mestecat lipită pe scaune e mai sfântă decât vaca la indieni.

Oricum, autocarul arăta într-un mare fel pe interior.

Drumul de la Viena la Kaprun a durat fro 5 ore, cu tot cu TVA (pipi, shaorma, băgat motorină, hodinit șofer)

Foarte interesant a fost faptul  că deși rata MAN venea de undeva din mijlocul României, șoferul, pe care îl vom numi în continuare Zmeul A-i, a condus singur…fro 18 ore după socoteala mea…deci foile alea de la tahometru, erau cel puțin măsluite, dacă nu false….sau nu!

Nu! Exista si al doilea sofer în acte.  Minunata soție.  Dar soția în afară de un BMW X6 prin Ungaria, nu mai condusese  rată în viața ei…parol!

Așadar și prin urmare, m-am plimbat prin Austria ușor clandestin și, dacă ar fi după mine, prefer să îmi rup oasele pe pârtie sau  căzând pe scări după o beție cruntă decât într-un accident pe autostradă din cauza adormirii șoferului la volan.

Stau în față. La VIP-uri. Rândul doi, banca de la geam. Mare ghinion.

Aşadar: De la Viena până la Kaprun, plecăm cu un autocar cam de puscărie, pentru că în lipsa oglinzii stângi, soferul a impovizat ceva. A luat oglinda si a fixat-o pe geamul lui pe care îl ținea deschis. Adică am mers cu un fel de cabriolet pe 29 Decembrie prin Austria.  Precis am ajuns la știri la ORF.

Pe scaunul ghidului se cuibărise soția șoferului. Primele doua rânduri au fost terorizare de o vorbărie neîntreruptă pe teme absolut personale:

Episodul nășica.

–          M-a sunat nășică să îți zică la mulți ani, zice fomeia.

–          Aha..

–          În fiecare an nășica sună prima!

–          Da, așa este.

–          Vezi, nășica….

Episodul: Cocalarus maximus

–          La la la, mu mu mu, behehe, zice soția.

–          Dragă, te rog să vorbești mai încet, zice soferul în timp se  balansa ușor către ea, având în acelasi timp grijă să nu balanseze autocarul spre parapetul autostrăzii.

–          Ei, dar ce? Care e problema? Ce dacă vorbesc tare? Vorbesc cum vreau eu! ( Evident, era autocarul ei!)  Bine că nu i-a venit ideea se ne propună fro petrecere in pielea goală.

La un moment dat, un domn, pe care îl vom numi în continuare M, făcea un semn reprezentativ cu degetul în zona gâtului către un alt domn vizibil tulburat de această sporovăială neântreruptă, pe teme, repet, personale! Ambii au avut ghinionul să stea fix pe scaunele din față.

Eu i-aș fi lichidat muzicuța cumetrei cu un semn STOP smuls de pe autostradă.

Tot timpul scurs de la Viena la Kaprun, am avut șansa unică în viață să vizionez si  trei filme de groază de cea mai proastă calitate. Cei din autocar m-au relaxat un pic spunându-mi că ei toată noaptea cu asta s-au preocupat: cadavre, sânge, voodoo, frichi,  zombi, draci, laci….

La un moment dat chiar mă bătea gândul  să iau un DVD de la o benziărie, să ne mai revenim un pic.

În cele din urmă am ajuns la Kaprun.

THE END – partea 1

….

Acum nu mai bag poezie

…..

Direct proză:

Din păcate a trebuit să purced și eu și ceilalti și la drumul de întoarcere către aeroport. (record de ȘI-uri într-o frază)

Mai țineți minte reclama aia  de la Pepsi cu maimuța ce conducea un taxi către airport? E, pasagerul din reclamă a fost norocos, unii dintre noi, nu!

Vorba era să plecăm  la maxim 09:30 de la Kaprun spre Viena ca să mai prindem și noi niscaiva avioane d’alea spre Românica…

Vorba era….

Am plecat pe la 10:45.   Soția a trebuit să fie ridicata de la hotel..ca o floare ce era, șoferul să își pună cămașa de ginerică, eșarfa de John Waye și ochelarii de soare pe țeastă. Chiar nu am înțeles ce căutau acei ochelari (cu rame aurii) pe craniul șoferului că era o beznă de îți scoteai ochii…

Tot era bine.  Rău a fost că după  nici o oră ne-am oprit la pipi…una lume nu prea stătea bine cu vezica pare-se. OK. Oprim 15 min.  Ne punem la drum, mai avansăm o lecuță și peste nici o oră mai băgăm o pauză de 45 de min fix.  Se încinseseră caii. Le-am dat apă, am pus o pătură peste ei, le-am dar ceva nutreț…na, ca fiecare.

Pauza asta de 45 de min. era una obligatorie și regulamentară pentru soferache ca să dea bine în foaia aia de parcurs ..ușor falsă de altfel dupa cum vă zisei mai sus.

În cele din urmă plecăm.

La un moment dat pe autostrada austiacă…apocalipsa!!! Pe lângă noi au trecut trei ambulanțe, două mașini de poliție,  o mașină de descarcerare, altă mașină de poliție, una de pompieri, o dubiță cu popcorn și coca-cola… Carnagiu pe autostradă . Toată lumea din autocar se concentra către locul sinistrului.

Ajunși la locul faptei, în loc să găsim un crater și un ozeneu defect, un bou (oesterresiche bouen) intrase  în parapet și își îndoise rabla un pic. La Românica, maxim polița comunitară ar fi venit. Și ăia în silă.

Cu voia lui Dumnezeu, trecem mai departe.

Aproape de Viena, soferul comite eroarea fatală. Intră prin oraș in drum spre aeroport.

Motivele:

–          Așa l-a dus gipesul;

–      Pe autostradă ar fi avut nu știu ce probleme – îmbârligătură de doi lei – nu avea anvelope de iarnă…și cred că oesterreische milițien  îi ardea o amendă de trebuia să vândă X6-le nevesti-si.

După o oră și zece minute pretrecute aiurea prin Viena, unii dintre noi au pierdut avionul, iar ceilalti, băteau mărunt din picior…

Strângem din dinți și cu emoții ajungem pe autostrada pe care apăreau panouri cu Wien Flughafen – 12 km.

Ia ziceți?

Credeti ca am ajuns la aeroport?

NU!

Incredibil dar adevărat, musiu soferache a greșit poteca  chiar în fața unui indicator de vreo 20 de metri pătrați pe care idioții aia de la Austria pictaseră o săgeată foarte vizibilă: Schwechat – tot înainte.

Bătutul mărunt din picior a început să fie acompaniat și de scrâșnit de dinți.

În sfărșit am ajuns la aeroport.

Am prins avionul…la mustață, razant.

Eu am scăpat repede frații mei, dar ceilalți tovarăși de suferință au avut de suportat sinistra rată până la Oradea, Cluj, Brașov…nu știu dacă au ajuns nici în ziua de azi.

Asadar…ca o concluzie:

–          Toate accidentele alea cu autocare si morti si răniți pe care le vedem la televizor, apar din cauza acestor șoferi absolut iresponsabili (imbecili) care conduc  zeci de ore încontinuu, care mermelesc foile de parcurs si tahometrele.

–          Soferul, ca orice sofer cu experiență era foarte dibaci și foarte spiritual. Aici mi-a plăcut de el.Problema a fost că a greșit drumul destul de des și în momentele cruciale.

–          Toți cei care zic ca mersul în Europa cu autocarul este îngrozitor, DA! au dreptate…mai ales cu rate de genul ăsta!

PACE!

TAGS
RELATED POSTS
2 Comments
  1. nickro

    December 6, 2012

    Exzeleten relatare. Ca-n film cu nemţi, trebuia să mânaţi boul de şofer, cu vaca de nevastă din dotare, cu comenzi guturale: “Schnell, schnell”!

  2. cristi

    December 6, 2012

    Inchipuie-ti ca eu am surprins mai sus cam 15% din total…Autocarul a avut o ruta muult mai lungă…si mai de cosmar.

Comments are closed.