Zi de zi ceva
Parada de 1 Decembrie – A revenit circul în oraş!
Inainte de toate: Citiţi până la capăt şi după aia daţi cu pietre.
Ia ziceți, nu-i așa că a crescut pipota’n voi când ați văzut așa bogăție de tancuri și alte marafeturi ale armatei trecând pe sub arcul de triumf?
Parcă ați fi făcut din stegul ăla de hârtie elice de elicopter de bucurie că ați văzut camioanele armatei…și TAB-uri, și tancuri, și bărci, și Dustere, și clovni….
E, în mine nu a crescut pipota deloc, ba chiar m-am simțit luat la mișto în ultimul hal.
1 Decembrie 2013, s-a bucurat de cea mai mare paradă de la Revoluție încoace. Cel puțin așa am aflat de la acel domn general, conducător de paradă, ușor agramat de altfel. Na, nu poți să conduci și militari și în același timp să te faci și înțeles.
De fapt, 1 Decembrie, este un episod din serialul “Pâine și circ pentru poporet”. Poporetul, ca de obicei, a pus botul. Inițial, şi patriotul din mine a pus botul. Apoi, vocea rațiunii a început să urle arătând disperată grotescul situației.
Ce a defilat?
Păi, cu excepția fregatelor, cam tot.
Dar mai precis ce?
Hai să vă dau cinci repere:
MIG 21 – celebrele, minunatele, scormonitoarele de cartofi, MIG 21 – au 50 de ani vechime. Să vă dau un exemplu: În 1916, Armata română mai avea puşti din 1877 de la Războiul de Independenţă, aveau 40 de ani şi ne-a costat foarte mult această întârziere tehnică…Dar, la dracu’, ne revenim: Cu F16 vom fi doar cu 30 de ani în urmă.
Ghepard – ceva tunuri antiaeriente date de pomană de nemţi acum vreo 15 ani. Ei le-au retras din uz, ca şi olandezii ori belgienii.
Rachete HAWK – mândria armatei române. Cumpărate de la olandezi. Ăia le aruncau oricum şi, decât să dea o pălărie de bani pentru dezafectare, mai bine au luat o pălărie de bani de la niste fraieri.
TR85 M1 – Altă mândrie a armatei române. Este de fapt vorba de un tanc primitiv şi ordinar, sovieticul T-55, modificat şi umplut cu steroizi până la refuz. E ca şi cum i-ai pune neoane mov unei Dacii 1300 şi un sticker cu Mercedes pe capotă.
Dacia Duster (poate si cu motor de 1.2 l) – un 4×4 low cost, neblindat şi cu ceva armament pe el… ce nu puşcă în poza asta?? Mi se pare foarte potrivită în Piaţa Uiversităţii, nu în Afghanistan.
Jandarmeria Română a avut toate motivele să defileze pe sub arcul de triumf.
Peste an, jandarmii au băgat “saitul de cultură“ la dubă, ei i-au protejat pe investitorii de la Chevron de ţăranii ucigaşi din Pungeşti, ei au cotonogit jurnaliste pe la Cluj şi tot ei au fost alături trup şi suflet de RMGC…să nu care cumva să vă uniţi şi să salvaţi Roşia Montană. Pentru asta Jantarmeria a meritat!
De ce arătăm noi aceste lucruri?
Păi, în primul rând, să le spunem urmașilor: “Uite tati, poporul român are coaie, le defilează acum pe sub Arcul de Triumf.”
În al doilea rând, în calitate de clovni ai Europei, mai trebuie să și prestăm, nu? Mai ales că e și Ziua Națională.
Adevărat, mai toate ţările europene organizează asemenea parade, dar mai toate ţările europene au şi cu ce…
Americanii au multime de motive să işi treacă portavioanele prin faţa Casei Albe, dar nu o fac… fac o paradă cu mult mai mult sens şi mult mai aproape de noţiunea de SĂRBĂTOARE.
Să nu mă înţelegeţi gresit: Nu am scris că o ceremonie militară nu ar avea rostul ei. Din contră! Este obligatorie!
Dar haideţi să încetăm să mai scoatem la defilare Muzeul Militar deghizat în Armata Română.
Apoi, un alt grotesc al situatiei au fost filtrele de securitate. De ce? Să nu care cumva să avem în buzunar vreo roşie şi să ne vină vreo idee să dăm сu ea în vreun tanc? Stupid! Sau poate că în aparatul foto, ori în rucsacul copilului aveam ascunsă o rachetă antitanc…
Deci Ziua Naţională a avut filtre de securitate….
Să ne închipuim un scenariu…
Pe Kisseleff …Un puşti de cinci ani îşi întrebă părintele:
“ Tati, de ce defilează armata?”
Iată şi două posibile răspunsuri, perfect credibile:
“Să ne apere ţara de unguri!”
“Să ne aducă aminte că prin forţa armelor am ajuns odată o naţiune mare.”
Sunt perfect credibile pentru că le-am auzit cu urechile din dotare la defilarea din 2012.
Va veni ziua când puştiul va întreba:
“Tati, dar de Chevron, de RMGC şi de ăia care cumpără România bucată cu bucată, cine ar fi trebuit să ne apere?”
………..
Acum, ca să îmi justific punctul de vedere, haideți să vă spun eu pe cine aș fi trimis la defilare:
– Reprezentanţii Armatei Române, dar substantial mai puţini.
– Reprezentanţi istorici ai Armatei Române: Dorobanţi, Roşiori, Infanterişti din primul război – aşa are rost să scoţi muzeul la defilare.
– Vreo două companii de elevi olimpici, umăr la umăr cu profesorii lor. Așa cu tot cu medalii și cu diplomele alea de doi lei date de minister.
– Toți sportivii care, peste an, au făcut să se înalțe drapelul României și pentru care, noi, la acel moment, am sărit de pe scaune și am strigat “Bravo, mă!”.
– Un batalion de medici de la urgente, care, în ciuda sistemului medieval, se încăpățânează să salveze vieți și să nu plece din țară pentru un trai mai bun.
– Cinci autobuze de la RATB – pentru că sunt eroii traficului bucureștean. Zi de zi ne duc și ne aduc de la muncă, de la mall, de la prieteni.
– I’aș fi trecut pe sub arcul de Triumf pe toți ăia care “Uniți se străduiesc să salveze Roșia Montană” – două divizii complet echipate, inclusiv cu cavalerie.
– Vreo zece ONG-uri care planteatză copaci în neştire şi se agaţă cu disperare de orice petic verde din ţara asta, deşi ştiu cu siguranţă faptul că în România numărul drujbelor este sensibil mai mare decât cel al copacilor.
– Două plutoane de cercetători – care, în ciuda bugetului inexistent, se ambiționează să dea pe spate Târgul de Inventică de la Geneva. An de an!
– ISU – cred că aici a fost singurul punct unde ne-am potrivit. 😀
– Ba şi doi popi care, deşi lucrează la S.C. BOR S.R.L, nu au confundat credinţa şi religia cu biserica şi au grijă fie de copiii uitaţi de părinţi, fie de părinţii uitaţi de copii.
– O brigadă de tineri fermieri, cu sapa pe umăr, care ne-au dovedit că agricultura şi bio si sustenabilă are rost în România şi care se străduiesc să ne pună pe masă un suc de mere în firea lui şi o gem de mure adevărat.
– Băieţii ăia – CIOBANII ĂIA – cu tot cu oile lor, care au refăcut traseul transhumanţei în Carpaţi, pentru că ăia care i-au baionetat pe turci la Rahova ciobani şi tărani au fost şi Caporalul Musat tot neam de cioban era…
Sunt sigur că şi voi veţi putea adăuga câte ceva la lista de mai sus.
Dragii mei, ei sunt eroii noştri!
Poate că la anul ar fi frumos să vedem mai puţine camioane şi tancuri şi printre, câţiva dintre eroii contemporani mai sus enumeraţi…
Eu vreau ca Ziua Noastră Naţională să fie o Sărbătoare adevărată şi să îi omagiem pe oamenii care, peste an, au arătat lumii ROMÂNIA!
P.S. Trist a fost că la 1 Decembrie 2013 nici măcar fasolea din ceaun nu mai era românească…şi aia era importată din Polonia…
Radu
Bai, felicitari!
Ai un stil foarte interesant de a ridica o minge la fileu…
Dupa prima parte a textului as fi zis ca esti un hater, dar textul luat cu totul cam are sens.