Turism - În tranșee
Atra Doftana – afară-i vopsit gardul, înăuntru’ leopardu’ (leopard mic, adevărat)
Cinci margarete, super design si super calitate la coada lacului Paltinul din Valea Doftanei. Cam așa este promovată și cam așa și este…mă rog, aproape.
Nu cred să nu fi auzit cineva de pensiunea Atra Doftana. Este vie încă din 2012 și a fost un exercițiu de curaj demn nu de invidiat, ci de urmat.
Acum, Atra Doftana, orice ai zice, orice ai face, tot în România ființează. Drept pentru care, iată cum stau lucrurile:
Ce e fain:
– Amplasarea e senzațională. Merită efortul de a ajunge aici, dar și un week-end de leneveală.
– Este ideală pentru excursii cu bicicleta.
– Arată foarte bine și pe dinăuntru și pe dinafară. Designul este absolut senzațional.
– Oamenii sunt amabili și prietenoși.
– La gastronomie rupe în două multe restaurante cu pretenții din București. Nu au alte preparate în afară de cele din meniu, dar oricât de al dracu’ ai fi, nu ai cum să îi găsești bucătarului nod în papură. Chapeau bas, chef!
– Tot la capitolul mâncare/băutură – au tot ce scrie în meniu. Chiar si la bere! – Bravos!
Ce e nasol:
– Nu are facilități pentru persoanele cu handicap. Să cobori/urci 30 de trepte în cârje nu e chiar amuzant. Despre sărmanii în scaun cu rotile nici nu mai vorbim. Am intrebat, au spus sa ocolesc pe gazon.
– Drumul de acces către pensiune în prima secțiune e mortal de forestier. Băieții sunt gospodari pentru că nu am văzut nici o tobă de eșapament abandonată sau vreun rest de autoturism, dar da, un 4×4 e în elementul lui aici.
– Servirea la restaurant este la capitolul “aproape dezastruos”. Felul principal am venit cum trebuie, dar băieții au uitat salata, au uitat-o cam până pe la jumătatea fripturii și și-au amintit de ea după ce cineva le-a adus aminte (ca să zic așa). Cafeaua a apărut cam la 20 de minute după ce a fost comandată. Am înțeles că nu e fast food, dar…
– Totodată un minim de cod vestimentar se impune. Am apreciat că aveau cămașă, dar nu am apreciat deloc faptul că cei care serveau erau echipați mai degrabă după principiul “party animal” decât “hotel ospătar”. Nu sunt taliban să cer pantaloni negri la dungă, dar totuși blugii rupți nu prea pușcă cu snopul de margarete.
– Buda (toaleta, WC-ul) – când am fost eu, aveam două posibilități: în tufiș sau să urci două etaje și să folosești toaleta de la SPA.
– Parcarea nu e cea mai inspirată operă nici de arhitectură nici de utilitate. Dacă te prinde o ploaie în parcare, intri cu noroiul de pe picioare până în vârful patului. Pavajul ăla “ecologic” e mai strâmb și mai vălurit decât orașul Stalingrad după asediu. Mno, două tone de SUV cam lasă urme… Chiar m-aș fi simțit prost sa murdăresc ceva…
– Elementele de neglijență nu că apăreau peste tot, dar îți și săreau în ochi: mesele de pe terasă neșterse (puteai să faci o reconstituire – ce au mâncat și băut anteriorii stătători la masă), diverse resturi dubioase îngrămădite pe sub colțurile pensiunii, un morman de cutii asteptând incendierea în zonă de proțăpire a porcului etc.
.
Una peste alta a fost o experiență mai degrabă românească. Partea care mi-a lăsat un gust amar este ceva de gen: ” Uite mă, avem și noi ceva fain la Doftana, dar cineva dă constant cu mucii’n fasole.” Majoritatea celor care trec pe acolo, sigur constată aceste mici neajunsuri (perfect reparabile!) dar vor pleca mai departe luând neajunsurile cu ei…
Sau mai pe înțelesul celor de la marketing:
Degeraba ai standarde înalte la promovare și imagine dacă la rutinele zilnice ai standarde foarte joase sau nu ai deloc.
Eu vă recomand Atra Doftana, pentru că sunt convins că ceea ce am văzut acolo ca părți negative, după o mică ședință, se vor evapora definitiv.
Rămâne în Top 10 personal al celor mai faine locuri de cazare din România.
Dar designul, amplasarea si mâncarea….hmmm…tot senzaționale rămân. 🙂
