Vinland

”Bună ziua,

Sunt blogger si influencer de turism si vă propun o colaborare.

Dati-mi si mie, vă rog eu frumos,  două nopți de cazare la hotelul dumneavoastră și jur că o sa vă pup in fund in fața comunității mele cu cea mai aleasă pioșenie.”

A comunității mele care, daca scădem like-urile cumpărate din Pakistan, are 100 de membri din care 30 sunt neamurile si prietenii mei, iar din ăștia interacționează 5 cu postările, postări pentru care eu muncesc necontenit zi lumină.”

Orice om care a părăsit metropola Berceni și a ajuns până la Giurgiu se poate numi blogger de travel. A călătorit. S-a dus până ce în închipuirea lui se numește ”la mama dracu”.  Si pentru că a făcut asta și pentru că (are impresia că) știe un pic mai multe cuvinte decât lexicul de bază al limbii, se pare că are dreptul nu numai să își dea cu părerea, ci și să formeze opinii.

Adică, bloggerii, hai să le zicem influencerii, aștia rupți de foame care și-au expandat nițel universul, pot ține în fața poporetului lecții despre călătorii.

Deci cum devii ”blogger de travel”? Ieși din oraș. Te duci până la Popești-Leordeni.

Concomitent cu asta îți trebuie tupeu. Aici, românașii nu duc lipsă, suntem bine. Adăugăm un pic de voință si gata. Scriem!

Ca să călătorești ai nevoie de două lucruri. Timp și bani.

Cei mai multi dintre bloggeri ăștia, pentru că sunt săraci, încearcă să ne învețe cât de cool este să o arzi pe sărăcie în călătorii, iar asta este o mizerie fără margini. Sunt săraci pentru că au timp sau invers. Până pe la 45 de ani cu greu le poti avea pe amandouă. (bine, cu o excepție: daca tac-tu a fost securist sau interlop si acum are un imperiu, iar tu esti o lepră notorie).

Bloggeri ăștia scriu despre cât de misto este să zbori cinci ore cu un low-cost, cu genunchii la gură, si după aia să stai într-o păduchelniță te miri pe unde. Iti arată cât de mișto e să te plimbi cu o rablă de rulotă pe care o numim prețios ”vintage”.  Cititorii cred că e mișto, pentru că un smartphone ieftin + un soft de editare pot face poze ultraspectaculoase cu apusul, cu peisaje sau cu acel fancy caffe-latte (probabil că singurul) pe care l-a băut.

Patru lucruri ultra-mizerabile fac.

1. Denaturează radical de mult noțiunea de călătorie. Cei mai mulți dintre ei nu înțeleg că oamenii normali muncesc zi de zi și 300 de zile pe an visează la o vacanță de CALITATE. De calitate. Bună. All inclusive în Turcia sau Turul Chinei, nu contează, să fie pe sufletul lor. Oamenii ăștia pervertesc zilnic, pentru că au timp, dar nu au bani, visurile a mii și mii de cititori.
2. Lovesc constant într-un sistem care cât de cât merge doar pentru că își închipuie ei ca sunt deștepti si au experinta. Am convingerea, si din experienta o spun, că genul asta de influenceri au faultat mult mai multe vacante ale unor oameni nevinovati prin sfaturile si părerile aiurea pe care le-au emis, pe baza experientei lor, decât decât toate agentiile de turism si hotelurile la un loc.
3. Ca sa fii cool, catchy sau cum se mai zice, trebuie sa iti depasesti limitele. Pe cele ale bunului simt si ale legii. Este ok ca in calitate de influencer sa te lauzi cum că ai aproape ai reusit sa intri cu masina pe plajă la Vadu sau cum ai fentat plata biletului de metrou la Viena. Din moment ce mizeriile astea sunt postate si nu sunt sancționate înseamnă că merg, iar fanii tăi le vor lua de bune.
4. Asta este punctul cel mai nasol. Pentru că au vizitat Giurgiu au impresia ca pot face excursii pentru comunitatea lor in Tanzania. Și le fac. De capul lor. Fără asigurări, fără facturi, fără nimic. Doar să mai ciupească si ei o excursie gratuită si un ban de-o ciorbă caldă. Le fac ieftine, pentru că nu au angajati, nu platesc asigurări, nu platesc taxe la stat. Spre deosebire de agentiile de turism, de exemplu.

Toate astea le fac pentru că nu au nici respect, nici demnitate, nici experiență. Doar vor să se arate lumii si să călătorească. Cu orice preț.

În România, în momentul de față,  cred că sunt maxim 10 persoane/site-uri care s-ar putea numi ”influenceri de travel”.  Atât. Zece.

Restul de câteva zeci, poate sute, sunt niște mici diletanți care se screm și se milogesc si se agită și se penibilizează să arate că pot.

Sunt piscotarii care vin si sparg bufetul la o conferință de turism. Sunt ăia care trimit mailuri de colaborare – veșnicele mizerii ” vreau si eu un loc moca in circuit sau o cazare la hotel la mata, că o să scriu”.  Sunt ăia care mănâncă o juma de ciorbă și apoi se plâng în public că după ce a fost rece a fost si mică.

Pentru că nu au subiecte si vor neapărat să fie vizibili, își pun viața și familia și copii mici de câtiva ani pe interneți cu orice preț. Cu orice preț. Practic se vând. Mulți bloggeri de travel își vând, mă, copiii și familia pentru vizibilitate și pentru a mai ciupi câțiva cenți de pe youtube. Mărturisesc că mă uit cu silă la personaje care postează aproape zi de zi filmulețe cu copiii mici de câtiva ani, pentru că nah, sunt o familie de influenceri călători.

Unii au ajuns așa de distruși încât și după 1000 de filmulețe făcute și o comunitate de 3000 de oameni în 15 ani, nu au capacitatea să înțeleagă ridicolul. Nu o au.

Una este să îți pui viața pe on-line cu stil, alta e sa ti-o pui cu foame si ridicol.

Foamea și iluziile sunt ținute de agentiile de PR

In primul an de Transilvania Train am fi putut umple un vagon de piscotari. Un vagon. De la călători solo până la blogeri in grup, cu familii. Toți voiau să se plimbe in schimbul unor scriituri pe blogurile lor.

În momentul în care îi iei la bani mărunți (cifre, audiență, comunitate etc.) unii dintre ei își dau seama că sunt absolut ridicoli. Unii.  Aici ne-a salvat faptul că am avut înțelepciunea să ne luam agenție de comunicare, agenție care ne-a sfătuit foarte bine.

Problema este că, din păcate, fix agențiile de PR le dau de mâncare. Pentru că sunt disperate că la evenimente nu vin oameni de bună calitate, atunci bagă pișcotari.

In România dai cu tunul să găsesti 20 de ”influenceri” adevărați în ale turismului cu care să faci un study-tour eficient, pentru care să prezinți o destinație, prin care să lansezi un hotel sau un produs turistic.  Vin cinci buni si 15 pișcotari. Si pentru că vin 15 pișcotari, din aia cinci buni doi-trei nu mai vin, nu au de ce. Pe bune, nu au de ce. Si uite asa se ruinează si evenimentul și clientul e frustrat și agentia de PR își mai dă un autogol.

Ca să nu încheiem în dramatism și amărăciune, da, în România sunt călători experimentați care scriu foarte frumos despre călătoriile lor sau despre experiențele lor care chiar merită urmăriți. Sunt cei zece de care am pomenit mai sus.
Sunt oameni de diverse vârste care își povestesc experiențele si călătoriile foarte plăcut. Plăcut pentru că au ce povesti și au o slujbă bună, nu sunt disperați să ciupească niște cenți de pe youtube.

• piscotari