Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2020 >
June
  • No Events
Turism - În tranșee

Târgul de Turism al României 2012 – Cronica unui eșec de succes

By on November 19, 2012

Faptul că genetic suntem predispuşi a fi pe lângă problemă şi că una dintre preocupările noastre permanente este să dăm cu oiştea-n gard este dovedit şi de minunatul Târg de Turism al României.

Am citit astăzi câteva cronici aproape pozitive referitoare la minunatul TTR.  Analizând  din “sfere aureolate”, lucrurile par foarte faine, însă dacă ne coborâm printre muritori, deja mirosul de prostie și diverse izuri financiare încep să se simtă destul de bine.

Ca să fiu totuși corect,  editia 2012 a  Târgului de Turism al României a avut și părți bune dar si părți proaste, groaznic de proaste.

Înainte de a trece mai departe, iată o poză cu cei 15 – 20.000 de vizitatori pe care probabil mâine-poimâine Romexpo&Co îi vor scorni ca să dea bine la statistici:

Targul de turism

Am să punctez doar trei aspecte principale:

 

Perioada de desfășurarea a târgului.

În primul rând mă tot roade următoarea curiozitate: Cine a decis să îl pună la sfârșitul lunii Noiembrie? și… De ce?

De chestiunea asta nu se leagă nimeni  în nici o cronică, iar să nu deranjăm tovarăși??

 

Data aceasta idioată  a generat foarte mari dezavantaje:

–  A dus la dispariția unor notabilități, care numai prin prezența lor aducea un plus valoare evenimentului – aici mă refer la Oficul de Turism al Austriei. Probabil ca doamnele și domnii din Austria s-au obișnuit cu balcanismul nostru de doi lei.

– Agențiile de turism specializate pe destinații de iarnă (Skimania, Skipass,  au renunțat să mai participe);

– Ofertele cu reducere pe majoritatea destinațiilor au expirat la 30.10.2012. Deci fără oferte speciale.

– A fost o favorizare, aparentă totuşi,   a agențiilor mari – care indiferent de situație au trebuit să participe, e o chestie de blazon – fie că le convine, fie că nu. Totuși si aceste agenții au fost forțate de această minunată dată să facă niște eforturi și nişte artificii totodată ca să aducă în fața vizitatorilor niște oferte concrete, vandabile.

– Alegerea acestei date a gonit agențiile de turism mici și totodată agențiile de nișă. Așadar dragii mei, piața nu s-a cernut, ci a fost cernută de către un grup de domni…și doamne.

– A dus la apariția unor oferte  struțo-cămilă. Adică de iarnă – ce se mai poate gen “hai mă că mai las eu de la mine un 5%” sau de vară precum “don’le oferta e bună, dar nu e chiar așa sigură că  încă nu am semnat contractul pentru avioane”.

– Pe toți participanții pe care i-am intrebat dacă au fost mulţumiți de data evenimentului au răspuns blazați: “Nu, dar ce să faci?”

– Dacă la Târgul de Iarnă s-a ajuns la promovarea ofertei pentru vara anului următor, la presupusul târg din martie ce se va promova? Deja începem să aberăm cam mult, nu credeți?

Toate dezavantajele de mai sus se aplică și turismului intern. Aici hotelierii nu au mai beneficiat de ajutorul acestui eveniment. Evident, nu au stat cu burta la soare mizând că vor vinde camerele la târg, s-au agitat cum au putut să le vândă cât mai repede.  Concret: Hotelul Eden din Predeal care a avut stand, mai avea camere disponibile doar pentru Paște.

Concluzie: 15-18 Noiembrie a fost cea mai prost aleasă dată. Și asta pun pariu că nu întâmplător.

Din punctul meu de vedere, data desfășurării târgului a fost  o lovitură sub centură dată generic turismului românesc.

 

Amplasare și organizare

Din păcate și de data asta, pavilionul central din Romexpo abunda de evenimente, drept pentru care Târgul de Turism a fost iar labirintizat în pavilioanele C. Ceva așa…cât de cât pozitiv s-a întâmplat. Touroperatorii mari au fost grupați în primele două hale, REGIO în altă hală, iar printre…veselie și haos.

Iată câteva exemple:

Pe un colț era o organizație care se ocupa de promovarea Austriei. Pe o rază de 10 standuri în jur, nu mai promova nici dracu Austria.  Vis-a-vis de ei era un alt stand, foarte colorat ARTTEC care, evident, au vrut să se dea în bărci si să facă o cumetrie tratițional ciobănească…au venit cu tochitură și mămăliguță. Cum era de aşteptat, poporetul s-a înghesuit cu o mare disperare să bage ceva cald la maț. Aleea fiind astfel blocată, un alt touroperator mare din fața lor, Interra, s-a văzut ostilizat  pentru ceasuri bune. Românico, te iubesc!  sau altfel “Băi baieți, dar de Sanepid nu ați auzit?”

Amalgamul în târg a fost desavârșit. Dacă Romexpo nu are noțiuni de organizare, atunci de ce se mai preocupă? Pe o alee erau așa: Rent-a-car, Agentie de turism, Platforma-on-line, hotel, oficiu de turism. A găsi pe cineva anume, însemna să cauți acul în carul cu fân.

Intern amestecat cu extern, hoteluri amestecate cu agentii, servicii conexe băgate de-a valma printre touroperatori, oficii de turism aruncate pe te miri unde…o poezie, ce mai.

Nu există nici pe site, nici la fața locului o hartă a expozanților. Ia ziceți voi …credeți că poporul român practică voodoo în masă și află expozanții?  Ar fi de minim bun simț ca să se posteze pe site o listă a participanților. Așa, să știu și eu de ce mă duc acolo și să știe și  agenția, hotelul, cumătrul că poate fi găsit  ușor. Nu am pretenția la o hartă, Bucureștiul nu e la Londra.

Și eu dau 15 lei pe bilet și ei dau mii de euro pe standuri. Măcar pretenţia asta o putem ridica.

Tot aici: Da’ internet gratis în sumele alea pe care le cereți pentru chirie nu aveți? E greu, nu? Poate că nu veți crede, dar suntem în anul 2012…în era…internetului.

 

REGIO – Show me the money!!!

Pe Romexpo oricum l-a durut la bască de data târgului. Știa precis că cei care  au luat bani pe programe REGIO  trebuiau să bifeze participarea la un Târg de Turism. Deci in punctul ăsta de vedere putea să fie și pe 31 Decembrie că tot veneau cei cu REGIO. Au venit. O jumătate de hală. Mulți. Zeci.

Au promovat, au făcut, au dres…s-a cântat, s-a dansat, s-a mâncat…țigănia a fost la ea acasă.

Aici doar două exemple vreau să dau:

Unul negativ – Județul Neamț – Visit Neamț

A venit cu un stand foarte smecher, foarte futurist și cu ditai spațiul. Mai mare dragul. Partea proastă e că sâmbătă și duminică pe la Visit Neamț nu am găsit picior de mână de om.  Am vrut să vorbesc și eu cu cineva de la ei, să mă bag în seamă…nu am avut cu cine. Cred că erau ocupați cu vizitarea capitalei…

Targul de turism

Unul pozitiv – Horezu

Un stand mic, destul de înghesuit și nu prea fericit conceput, daaar.. de foarte mare bun simț, foarte plăcut și  cel mai important – plin în permanență cu oameni. Deci iată că se poate. Bravo Horezu! Și chiar o să scriu despre voi.

 

 

Știti cum e chestia asta cu TTR-ul?

Este așa: Dovedim că putem, facem ceea ce trebuie (Holiday Market la Palatul Parlamentului – adică, da domnule, putem lua atitudine – acea “9 atitudine”…hihihi) dar ulterior ne dăm seama (probabil cu ceva ajutor) , că lucrul bun pe care l-am făcut este de fapt prost…și a sosit timpul să revenim la apucăturile proaste și să le facem și mai proaste… în același timp trompețind că sunt foooarte bune!  Asta e un fel de bătaie de joc..a la Românica așa…

 

Totuși aș vrea sa punctez și trei aspecte pozitive:

– Marii touroperatori (Paralela 45, Happy Tour, Eurolines – Nova Touring, Christian Tour, chiar și Interra) au avut o prezență de foarte bună calitate. Putem spune că în acest moment avem o mână de agenții de turism care pot participa relaxat la ITB sau WTM;

– Taxa de intrare 15,00 lei mi se pare o idee  bună cu niste mari rezerve totuşi.  Expozanții au scăpat de papirofagi. Apoi dacă te duci la un târg de turism, înseamnă că ești concret interesat, deci poți da 15 lei pentru bilet.  Dar mi se pare că Romexpo ia  chirie şi pe aer de la participanţii la diverse târguri, adică nu trăieşte din taxa de intrare. Deci, concret: ce am eu pentru ăştia 15 lei? NIMIC!!  Da?

Mă pot duce şi la mall să casc gura la te miri ce…dar acolo e pe gratis. Dacă la intrare odată cu biletul aş mai primi şi o hartă, o listă cu participanţii, ce evenimente, ce conferinţe sunt, parcă ar merita banii… Nu suspectez că  nu i-ar duce capul,  suspectez  “foame de bani, foame de bani”…şi multă bătaie de joc şi indolenţă.

– Faptul că pe aleea centrală  s-a amenajat acel târg al tradițional. Mie mi s-a părut foarte potrivit, interesant și, de ce nu, util. Totuși  oarece norme  sanitare minime  și  niște case de marcat ar fi de dorit.

 

Eu zic ca data viitoare dragii mei de la Romexpo, ANAT si FPTR să vă concentrați mai bine și poate și în folosul tuturor.

Cât despre ROMEXPO…”nothing sweet about you”. Acelaşi cavou securisto-comunist cum cu tristeţe a remarcat un vizitator din Polonia.

Dacă ați citit până aici, înseamnă că mai puteți citi încă puțin:

Acest articol este scris în nume personal. Nu implică în mod direct o anumită persoană, firmă sau organizatie. Este postat pe un site privat ce nu are funcție de platformă media. Intrând aici, intrați într-un spațiu virtual privat.

Important este să vedem deficiențele și să  le îndreptăm, așa cum am zis, în folosul tuturor.

Să ne vedem sănătoşi în Martie 2013.

TAGS
RELATED POSTS
2 Comments
  1. Reply

    Teodora

    November 19, 2012

    Unde sunt TTR-urile de-altadata?

  2. Reply

    Vizitator

    November 20, 2012

    Amestecarea fara nici un sens a tipurilor de expozanti are o radacina si in faptul ca onorabilul Romexpo a avut standurile deja amenajate si aveai doua variante iei ce suprafata poti la pozitia care pica sau iei pozitie buna si o suprafata care nu te avantaja (enorma) financiar. Cu toate astea se percepe taxa de amenajare stand, cred ca 15 EUR/mp+TVA-ul aferent.
    Tu crezi ca ti-ai dat seama primul de avantajele anumitor agentii? Ha, ha, ha! Ei au stiut dinainte si de aceea s-a organizat asa. Nu e numai Romexpo vinovat, din pacate……

LEAVE A COMMENT

*