Vinland pe Facebook
Scormonitor
Ce va pregatesc
< 2023 >
June
  • No Events
Turism - Trasee Tematice

Trasee tematice în Landul Salzburg 4-4 – Din Eben prin Salzkammergut către Oberndorf

By on April 26, 2012

Acest traseu tematic este deosebit  deoarece evita pe de o parte Orasul Sazburg, iar ruta de acces catre Salzkammergut este prin  spatele masivului Dachstein si nu prin prin Thalgau sau Mondsee asa cum se obisnuieste. Dar aceasta este cea mai buna modalitate de a lua contact pentru prima data cu  aceasta bijuterie a Austriei – Salzkammergut.

Punctul de plecare este Eben in Pongau, de aici, pe langa autostrada  Tauern intrati pe drumul 166, catre Annaberg. Prima oprire poate fi la Huttau, la Muzeul “ Fier, Aur si Minerale” – muzeu stabilit in cladirea administrativa a fostei mine din Huttau.  Vizita este o interesanta incursiune in lumea mineritului din Landul Sazlburg. Mergand mai departe, patrundeti in regiunea Lammertal – o foarte cunoscuta destinatie de vacanta, mai ales pentru familii. In Annaberg puteti opri optional la micul Muzeu Heimatmuseum Gererhof. Gererhof este  o ferma tipica regiunii Tennengau, iar cea conservata aici este din anul 1680. Aici puteti vedea diverse obiecte de uz casnic precum razboaie de tesut, distilerie de schnaps si multe altele. De aici veti porni catre Hallstatt

Hallstatt

Hallstatt

prin Russbach. Hallstatul este fara indoiala una din localitatile emblematice ale Austriei si cea mai cunoscuta destinatie de vacanta din Salzkammergut. Orasul, suspendat parca deasupra lacului Hallstat este un punct de reper important in istoria Austriei dar si in istoria mondiala – cultura Hallstatt definind prima perioada a epocii fierului. Aici puteti vizita muzeul din localitate dar si excavatiile arheologice din perioada romana si celtica. Gratie importantei sale culturale, orasul Hallstatt a fost inclus in lista Partimoniului Mondial – UNESCO.

De la Hallstatt, va intoarceti 3 km si urmati soseaua 145 pana la Bad Ischl – fosta resedinta imperiala a familiei Habsburg.  Bad Ischl-ul are un loc aparte in inima austriecilor, deopotriva farmec romantic – Imparateasa Sissi a fost ceruta in casatorie aici de catre Franz Josef, dar si o umbra de nostalgie dupa vremurile apuse – cand imperiul Habsburgic era unul din cei mai importanti actori pe scena politica europeana. Aici nu trebuie sa ratati – Kaiservilla si Kaiserpark.

Kaiservilla - Bad Ischl

Construit in 1863, complexul a fost pentru multi ani resedinta de vara preferata a lui Sissi si a lui Franz Josef; Villa Lehar – apartinand compozitorului Franz Lehar, care a creat aici nu mai putin de 24 de operete printe care si “Vaduva Vesela” si “Giuditta”. De asemena Muzeul orasului, gazduit de o impunatoare cladire in stil baroc aflata in piata centrala este unul din cele mai importante repere locale  – aici in 1853, Franz Josef, i-a cerut mana Elisabetei de Wittelsbach – ramasa in istorie sub numele de Sissi.

De la Bad Ischl, va indreptati catre Wolfgangsee prin St. Wolfgang unde puteti urca pe Schafberg,

Himmelspforte Schafberg

Himmelspforte Schafberg

un pinten muntos ridicat aproape vertical deasupra lacului care domina intreg tinutul si totodata ofera cea mai frumoasa panorama asupra lacurlilor din Salzkammergut. Mai departe, treceti pe langa Fuschlsee pentru ca in cele din urma sa ajungeti in zona lacurilor Wallersee si Mattsee ( Salzburger Seeland). Desi mai mici decat suratele de la sud, nu sunt cu nimic mai prejos in ceea ce inseamna farmecul si pitorescul lacurilor ascunse intre dealuri. Aici peisajul este mai calm, mai domol oferind o excursie foarte relaxanta catre Obertrum.  Odata ajunsi la Obertrum, nu va mai ramne decat sa vizitati celebrul muzeu al papusilor “Puppenwelt” unde veti admira peste 300 de papusi lucrate manual grupate in diverse scene inspirate din povesti, traditii sau chiar din filme. Un pic mai departe cu siguranta veti aprecia Salzburger Kassewelt – un adevarat muzeu al branzeturilor, unde veti putea degusta si cumpara nenumarate sortimente de branzeturi specifice zonei alpine.  Insotitorii va vor explica cum laptele ajunge branza sau cascaval, iar la ferma amenajata in incinta veti putea fabrica chiar dvs. branza sau cascaval. Ultima oprire a traseului este Oberndorf – o localitate puternic legata de traditia Craciunului. Aici, la Oberndorf, parintele Josef Mohr a compus versurile colindului “Stille Nacht” iar muzica a fost compusa tot aici de catre Franz Gruber. Exista un mic muzeu dedicat acestui colind care merita vizitat.

Ruta de intoarcere este pe autostrada A1 pana la Salzburg si de acolo pe Tauernautobahn pana la destinatie.

Recomandare!

Daca sunteti cazati in Abtenau sau Annaberg nu ratati Postalmstrasse. Postalm este cel mai mare areal de pasuni alpine din Austria si al doilea platou alpin cu pasuni din Europa! Postalmstrasse este un traseu montan ce strabate pasunile alpine si va ghideaza pe la mai multe cabane alpine “ Almhutte” specifice Salzburgului unde puteti savura delicoase preparate organice  din lapte sau carne precum si o multime de dulciuri tratitionale.

Postlam

Postlam

TAGS
RELATED POSTS